Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria: Demisia a trei miniștri, la solicitarea premierului, după un grav accident de autocar

Bulgaria: Demisia a trei miniștri, la solicitarea premierului, după un grav accident de autocar

Trei miniştri bulgari, printre care şi cel de interne, au demisionat vineri, la o săptămână după un grav accident de autocar care a făcut 17 morţi şi a stârnit reacţii puternice şi acuzaţii de corupţie, relatează AFP şi Reuters. 

Miniştrii transporturilor, Ivailo Moskovski, al dezvoltării regionale, Nikolai Nankov, şi de interne, Valentin Radev, şi-au anunţat demisia la cererea premierului de centru-dreapta Boiko Borisov. 

"Ne asumăm întreaga responsabilitate politică şi, prin urmare, demisionăm. Ministerele noastre nu au fost în măsură să prevină această tragedie", a declarat Radev. 

Sâmbătă după-amiază, pe o ploaie torenţială, autocarul care transporta turişti bulgari după o vizită la o mănăstire într-o regiune muntoasă la nord de Sofia a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe malul unui râu. 17 de pasageri au murit şi 21 au fost spitalizaţi, patru dintre ei fiind în continuare în stare gravă. 

Experţii au constatat că drumul, situat în apropiere de oraşul Svoge, era alunecos în curba unde s-a produs accidentul. 

Drumul a fost recent reparat prin fonduri de la Banca Europeană de Investiţii, însă ministrul dezvoltării regionale a atras atenţia asupra calităţii proaste a asfaltului folosit, conţinând prea mult calcar, pentru a reduce costurile. 

Locuitori din regiune care protestează de o săptămână la locul accidentului afirmă că au semnalat problema poliţiei rutiere, care nu ar fi reacţionat. 

"Tragedia a evidenţiat caracterul vicios al licitaţiilor publice, în special în construcţii, unde impunitatea este omniprezentă", a spus preşedintele Rumen Radev. 

"Corupţia ucide", a acuzat şefa opoziţiei socialiste, Kornelia Ninova. 

Accidentul afectează credibilitatea premierului Boiko Borisov, la putere din 2009, care evidenţiază mereu eforturile guvernului său în privinţa îmbunătăţirii infrastructurii rutiere degradate. 

Semnal al emoţiei pe care astfel de chestiuni le declanşează în ţară, un fost disident anticomunist, Nikolai Kolev, alias Bosia, în vârstă de 67 de ani, era de peste două luni în greva foamei pentru a denunţa corupţia de neatins la acordarea de permise de conducere. 

După demisia ministrului transporturilor, el a anunţat vineri pentru AFP că renunţă la greva foamei. 

Bulgaria, ţară de 7 milioane de locuitori, a înregistrat 96 de morţi pe şosele la un milion de persoane în 2017, conform Eurostat. Acest bilanţ este cel mai ridicat din UE după cel al României şi este de două ori mai mare decât media europeană.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri