Care au fost primii pași, primele semne care au precedat inventarea acestui instrument miraculos? Potrivit documentelor istorice, atât grecii, cât și chinezii au observat, încă din Antichitate, că anumite roci maronii atrăgeau fierul. „Unii cercetători - amintește și astrofizicianul american Neil deGrasse Tyson în studiul „În slujba războiului. Alianța secretă dintre astrofizică și armată” (Editura Trei, 2020) - aplică încrezători termenul «busolă» obiectelor care au început să fie folosite de navigatorii chinezi în jurul anului 500 e.n. când au fost dezvoltate rutele maritime spre Japonia, iar prima mențiune a unui ac care indica sudul la bordul unei nave apare într-un text de navigație chinezesc scris în anul 1100 e.n.”. Dar, atenție! Acul care indica nordul n-ar fi fost descoperit tot de chinezi.
Amalfi, căile pe mare și pe cer
Un locuitor din Amalfi - în sudul Italiei, regiunea Campania de astăzi - este creditat cu această descoperire epocală. Are logică, dacă luăm în calcul și doar faptul că în zonă, în perioada secolului al XII-lea, se dezvoltase o puternică forță maritimă. De altfel, cronicile vremii vorbesc despre orașul medieval Amalfi ca despre un loc unde puteai învăța „căile pe mare și pe cer”, altfel spus un loc unde puteai deprinde tainele navigației de la oameni cu experiență. În orice caz, primul text arab, de pildă, care consemnează informații despre busolă undeva la mijlocul secolului al XIII-lea numește instrumentul după numele său italian.
Invenții independente în Asia și Europa?
„Pentru unii istorici - aprecia și astrofizicianul Neil deGrasse Tyson în lucrarea citată - faptul că textele chinezești se referă la ace care indică sudul, iar cele italiene, arabe etc. la ace care indică nordul sugerează posibilitatea inventării independente a instrumentului”. Oricare ar fi fost originea lor, busolele funcționau, iar felul în care funcționau a fost bine înțeles în bazinul mediteraneean în jurul anului 1200, când un scriitor francez, Guyot de Provins, descria detaliat cum să utilizezi o busolă ca să navighezi după „steaua care nu se mișcă niciodată”. Așadar, busola nu mai era de ceva vreme un secret păzit cu strășnicie, o comoară a piloților încercați care răscoleau mările lumii în căutarea de noi teritorii. Dar cum suna descrierea lui Guyot de Provins?
Acul magnetic și steaua nemișcată
„Aceasta este steaua la care marinarii se uită oricând pot, căci după ea își mențin cursul. În vreme ce alte stele se rotesc, aceasta stă fixă și nemișcată. Cu ajutorul acestei pietre magnetice (e musai să vă închipuiți desenate și steaua, și busola!) - mai adăuga Guyot de Provins - ei practică o artă ce nu poate minți. Luând această piatră neagră și urâtă, de care fierul se atașează după cum se nimerește, ei găsesc punctul potrivit de pe ea pe care îl ating cu un ac. Apoi pun acul într-un pai și pur și simplu îl așază în apă, unde paiul îl face să plutească. După care vârful acului se îndreaptă exact către stea”. Francezul știa și cum se orientează marinarii atunci când vremea le era potrivnică: „Când marea e întunecată și cețoasă - astfel că nu pot fi văzute nici steaua, nici Luna - ei pun o lumină lângă ac și astfel știu încotro să meargă. Este o artă care nu dă greș niciodată”.
Roza vânturilor
Cu alte cuvinte, concluziona cercetătorul Neil deGrasse Tyson, dacă faci să plutească un ac din fier magnetic atașându-l de ceva plutitor, acesta se va orienta invariabil de-a lungul axei magnetice nord-sud a Pământului, cu vârful îndreptat spre nord. Lucrurile au evoluat rapid odată aceste descoperiri făcute. Au apărut acul de busolă pivotant și diagrama radială a busolei, numită atât de frumos și „roza vânturilor”, împărțită în zeci de direcții. Pe apă, fiecare direcție reprezenta un vânt și fiecare vânt purta, firește, un nume. „Cu ajutorul acestei tehnologii - specifica astrofizicianul Neil deGrasse Tyson - piloții de nave cu știință de carte care navigau pe Mediterana sau pe Marea Neagră la începutul secolului al XIII-lea puteau să determine cu exactitate nu doar când erau împinși de Tramontane (spre nord) sau de Ostro (spre sud), de Greco (spre nord-est) sau de Sirocco (spre sud-est), ci și când se îndreptau spre Tramontane cart Greco”. Ingenios, nu?
Cărțile-pilot, averea căpitanilor de vas
Navigatorii puteau să-și mențină cursul prin câteva calcule simple, condiționate de cunoașterea unor date care vizau în principal pozițiile relative ale punctului de plecare și ale destinației, precum și direcția mișcării vasului și distanța străbătută, ambele fiind determinate la intervale regulate. Ulterior au fost create diagrame maritime la scară, hărți și cărți-pilot care aprofundau diferite rute și direcții de navigare. Cărțile-pilot erau averea cea mai de preț a unui căpitan de vas, document strict secret pe care-l lăsa moștenire sau pe care-l vindea în pragul retragerii, pentru a se îmbogăți.
Invenții extraordinare, scopuri lumești
Grație descoperirii busolei, navigația a cunoscut un avânt care avea să schimbe cultura și istoria lumii prin explorările întreprinse pe mare. Doar în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de pildă, s-au înregistrat câteva performanțe uluitoare pentru acele vremuri. În 1473, Lopes Gonçalves a traversat ecuatorul. În 1488, Bartolomeu Dias a ocolit „Capul furtunilor”, pe la extremitatea sudică a Africii. În 1498, Vasco da Gama a ajuns pe mare în sudul Indiei, iar în 1500, la cinci ani după prima traversare a Atlanticului reușită de Columb, Pedro Álvares Cabral a atins țărmurile Braziliei. Că toate aceste călătorii înlesnite de invenții precum busola n-au fost executate strict în scopuri științifice este deja cunoscut. Până la urmă, oamenii și-au riscat viața în asemenea aventuri cu un singur scop: îmbogățirea rapidă.
Stimulente scrise
„Cartea calculelor” a lui Fibonacci și lucrarea „Despre sferele lumii” a lui Sacrobosco au revoluționat epoca în care a fost inventată busola, stimulând, la rândul lor, călătoriile pe oceane și marile descoperi geografice.
Fantezii cavalerești
O carte scrisă la mijlocul secolului al XVI-lea - „Arte de Navegar” - îi prezenta pe piloții corăbiilor ca pe noii cavaleri, ai căror cai erau corăbiile lor și care în loc de săbii și de scuturi foloseau busole, hărți, alidade și astrolabi.
500 e.n. e anul în care navigatorii chinezi ar fi folosit în premieră un soi de busolă (rudimentară)
Pentru unii istorici - aprecia și astrofizicianul Neil deGrasse Tyson în lucrarea citată - faptul că textele chinezești se referă la ace care indică sudul, iar cele italiene, arabe etc. la ace care indică nordul sugerează posibilitatea inventării independente a instrumentului”, Neil deGrasse Tyson, astrofizician
1100 e.n. este anul în care apare menționat într-un text scris (chinezesc) pentru prima oară acul magnetic
Dacă faci să plutească un ac din fier magnetic atașându-l de ceva plutitor, acesta se va orienta invariabil de-a lungul axei magnetice nord-sud a Pământului, cu vârful îndreptat spre nord”, Neil deGrasse Tyson, astrofizician