Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii BVB: Guvernanța corporativă adaugă valoare oricărei companii și o face atractivă pentru investitori

BVB: Guvernanța corporativă adaugă valoare oricărei companii și o face atractivă pentru investitori

Guvernanța corporativă asigură conducerea eficientă a companiei, ceea ce o face atractivă pentru investitori, a precizat președintele BVB, Radu Hanga.

"Guvernanţa corporativă nu este un concept teoretic. Nu. Adică nu aplicăm principiile guvernanţei guvernanţei corporative pentru că sunt scrise într-o carte. Creşterea transparenţei, comunicarea cu stakeholderii, abordarea corectă, fairness, sunt lucruri pe care le facem pentru a adăuga valoare companiei noastre. Dacă abordăm lucrurile în felul acesta, dacă abordăm lucrurile ca şi companie într-un mod transparent, dacă se comunică deschis cu stakeholderii, cu investitorii noştri, aceasta reduce percepţia riscului asociat unei companii şi totdeauna, iarăşi ştim, că atunci când o investiţie este mai puţin riscantă ea devine mai valoroasă, suntem dispuşi să plătim mai mult pentru o investiţie care e percepută ca fiind mai puţin riscantă. Deci guvernanţa corporativă, tema proiectului acestuia este un element care adaugă valoare oricărei companii şi asta până la urmă îşi doresc companiile care vin şi se listează la Bursa de Valori Bucureşti", a spus acesta.

De-a lungul anilor, companiile energetice de stat au încercat să-și asigure un management corporativ, însă, de multe ori, partidele politice aflate la putere au încercat să își impună la conducerea acestora persoane care le servesc interesele, în detrimentul dezvoltării economice a acestora.

Subiecte în articol: guvernanta corporativa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri