Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cadariu: România nu are laboratoare acreditate pentru analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale

Cadariu: România nu are laboratoare acreditate pentru analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale

România nu are laboratoare acreditate pentru analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

"Nu avem laboratoare acreditate. Am dispus controale mixte, corp de control, inspecţie şi DSP, pe de o parte. Pe de altă parte, am identificat finanţare pentru a putea face aceste verificări. În mod evident, pe termen scurt nu le putem face în ţară şi pot fi finanţate prin veniturile proprii ale DSP-urilor. Pe termen lung sunt două laboratoare. Institutul de Sănătate Publică se ocupă practic de ele şi vor primi acreditare, estimăm, într-un an. Din veniturile proprii ale DSP pot să fie plătite sume la laboratoare de referinţă din afara ţării până când le vom avea pe cele două despre care am pomenit. Noi nu avem laboratoare acreditate, sunt laboratoare private", a explicat Achimaş-Cadariu.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în România, avizele pentru soluţiile dezinfectante provin de la instituţii europene, conform unei directive, şi ele sunt acceptate pe baza documentelor emise în afara ţării.

"Analizele sunt făcute în prezent pentru soluţiile aduse în România la laboratoare din străinătate. Avizele se primesc pe seama unor teste de eficacitate care sunt probabil făcute în străinătate, se obţine o dovadă a eficacităţii lor, care este după aceea evaluată în România. Ele sunt conforme la nivelul UE. Avizul se obţine în diverse instituţii europene şi conform unei directive. Asta este ceea ce mi s-a spus, conform unei directive, ele sunt acceptate în România. Avizul este dat de către o autoritate a statului după ce acel produs are un aviz de la un laborator de referinţă din UE. În acel moment se verifică hârtiile", a afirmat demnitarul.

Întrebat dacă ştie de retragerea în ultimele zile a dezinfectanţilor de la Spitalul Floreasca, ministrul a spus că a dispus controale în acest sens.

În opinia sa, conducerea spitalelor trebuie responsabilizată cu privire la folosirea acestor dezinfectanţi. AGERPRES

Subiecte în articol: patriciu achimas cadariu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri