Jurnalul.ro Sport Sporturi Soarta calificării României la turneul final al Bilie Jean King Cup, amânată pe duminică

Soarta calificării României la turneul final al Bilie Jean King Cup, amânată pe duminică

de Redacția Jurnalul    |   

Partida decisivă de dublu Slovenia – România, din barajul pentru calificarea la turneul final al Bilie Jean King Cup, dintre perechile alcătuite din Irina Bara și Monica Niculescu, pentru România și Kaja Juvan și Tamara Zidansek, pentru Slovenia, a fost amânat pe duminică din cauza ploii.

Ajunsă la scorul de 2-2, după ce România a condus cu 2-0 la capătul primei zile, confruntarea urmează a fi decisă în meciul de dublu.

Partida a început la ora 17.55 însă a fost întreruptă din cauza ploii, la scorul de 3-3, în primul set, după 36 de minute de joc.

Monica Niculescu și Irina Bara au început cu un break, pe care însă nu l-au confirmat în game-ul doi, Zidansek și Juvan, reușind să facă rebreak-ul. În game-ul 3, România a avut două mingi de break, nefructificate, astfel că scorul a ajuns la 3-3, ambele perechi fructificând avantajul serviciului.

La 3-3, arbitrul a decis întreruperea jocului și amânarea în primă fază cu 30 de minute

Deoarece ploaia nu a încetat, oficialii au decis amânarea meciului decisiv pentru duminică, de la ora 11.00.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: romania calificare Bilie Jean King Cup
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri