„Sunt acuzat de extremism. De legături cu țări apropiate sau îndepărtate. Fals. Total fals. Pentru că sunt dedicat cu totul, cu inima mea, cu viața mea, poporului român”, a spus Călin Georgescu.
În opinia sa, „nu există est sau vest. Există doar România și pacea poporului nostru. Stabilitatea noastră economică și socială vine dintr-o neutralitate absolut necesară. De aceea, astăzi, avem nevoie de pace socială. Nu trebuie să alegem de partea cui suntem”.
Potrivit lui, românii trebuie să trăiască „în pace atât cu cei din vest, cât și cu cei din est. Sau din orice alt punct cardinal al lumii. Și nu pentru a-i servi pe alții, nici din vest și nici din est. Ci pentru a lucra pentru noi. O lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu”.
Călin Georgescu, a atins, de asemenea, și subiectul „valorilor europene”: „rămânem direct legați de valorile europene, dar este esențial să ne regăsim propriile valori”.
(sursa: Mediafax)