Am intrat în „săptămâna oilor negre’’, așa cum foarte inspirat a botezat-o Sabina Iosub! Mâine, Parlamentul European dezbate Rezoluția asupra statului de drept în România, iar miercuri, tot de diriguitorii uniunii, vom afla și ce am făcut, dar mai ales ce nu am făcut!, pentru a scăpa de MCV. Nu trebuie să fie cineva Mama Omida pentru a spune că, și într-un caz și în altul,concluziile nu ne vor fi favorabile. Drept pentru care vom rămâne, măcar atâta vreme cât vor mai fi în exercițiu actualul Parlament European și celelalte instituții ale UE, „oaia neagră a UE’’. Răstimp în care, spun optimiștii,pentru că România va exercita, în primul semestru al anului viitor președinția Consiliului UE, s-ar putea să avem parte de un oarecare spor de credibilitate față de realitățile românești în fața statelor membre ale uniunii.
Există, desigur, o seamă de lucruri care pot fi luate în considerație atunci când același spirite înfierbântate agită fantoșa dezastrului iminent și pe cea a anatemei comunitare care vor lovi crunt biata noastră țărișoară. Lucruri care să conducă la o examinare mai puțin crispată a celor ce urmează să se petreacă zilele următoare. Mă refer, în primul rând, la analiza extrem de atentă pe care a făcut-o sus-pomenitei rezoluții judecătoarea Dana Gârbovan, care oferă noi argumente europarlamentarilor noștri care sunt convins că își vor spune răspicat cuvântul asupra textului cu pricina. Argumente ce pot fi aduse și în replică la criticile sau recomandările pe care Comisia Europeană le va face României în noul raport MCV. Mecanismul de constrângere a cărui valabilitate ar fi trebuit să expire în anul 2010, dar care, la cererea unor funeste personaje precum Monica Macovei et comp, este în vigoare și acum, operând prin multe reguli incorect schimbate în timpul jocului. Ce-i drept, acest carusel al lui uite MCV-ul/nu e MVC-ul putea să fie oprit încă de acum opt ani în condițiile în care guvernanții de atunci s-ar fi adresat Curții de Justiție a U E pentru a constata caducitatea sa. Cine și de ce nu a făcut treaba asta? să nu mă întrebați pe mine, cel care, ca și dumneavoastră, încă mai aștept un răspuns avizat …
Ar mai putea să fie aduse în atenția Parlamentului European și a Comisiei Europene câteva subiecte de dată foarte recentă ca de exemplu încâlcita poveste a dosarelor actualului președinte Klaus Iohannis, albite și clasate cu mână calificată de către niște foarte anumiți procurori de la Alba Iulia, în legătură cu care ( cu unele dintre ele, măcar)soția domniei sale a fost invitată, pentru joi,15 noiembrie anul curent, la o discuție cu procurorii de la Parchetul General. Așa după cum certe elemente de noutate ar oferi celor interesați paradoxul pe care ziariștii de la Antena 3 și invitații lor l-au semnalat în cazul dosarelor deschise pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Paradox care constă în inculparea de către un faimos procuror DNA, a fostului premier, actual președinte al Senatului, în lipsa oricărei dovezi a vinovăției. Situație pe care Mihai Gâdea și Mircea Badea o consideră a fi un copy paste a sentințelor pronunțate, tot fără dovezi, împotriva lui Adrian Năstase în urma dosarelor încropite tot de către niște procurori fideli sistemului și comanditorilor săi.
Rețineți, vă rog, sintagma copy paste, fiindcă ne vom mai întâlni cu ea în discuție! Odată pentru că, la vremea când mai era o temă de actualitate judecarea și condamnarea lui Adrian Năstase- premierul în al cărui mandat țara noastră a purtat și a încheiat cu succes negocierile atât de dificile pentru aderarea la Uniunea Europeană- cel vizat a constatat, nu fără surprindere, că din lecturarea motivării completului ÎCCJ în dosarul lui Constantin Niță, există multe dintre ,,hotărârile mele’’(cele date pentru Adrian Năstase), au fost reluate fără ghilimele. Adrian Năstase ajungând la întrebarea:,,Se poate vorbi,în aceste cazuri,de plagiat sau de copy paste?’’
Tot despre copy paste ar putea fi vorba și în cazul punerii sub acuzare a lui Călin Popescu Tăriceanu de către DNA într-una din zilele premergătoare plecării sale la Congresul ALDE de la Madrid. Măsură luată pe repede înainte și pe care analiști bine documentați o apreciază ca o tentativă de constrângere a liderului român pentru a lua o decizie de natură să rupă actuala coaliție majoritară. Demers pe care aceleași surse îl pun în relație cu strategiile pre-electorale pe care le-au declanșat formațiunile politice angajate în bătălia pentru a obține cât mai multe mandate în viitorul Parlament European, implicit pentru a câștiga funcții-cheie în noua Comisie Europeană. Situație care ne duce cu gândul la odioasa campanie de hărțuire în (in)justiție a lui Adrian Năstase, declanșată la scurtă vreme după ce Traian Băsescu a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din 2004.
S-ar putea,măcar la o primă vedere, să mi se reproșeze că fac o analogie forțată între trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu și procesele înscenate lui Adrian Năstase. Firește, o deosebire există în ideea că, în primul caz, ne aflăm în perioada premergătoare anului în care vor avea loc europarlamentarele, iar, în celălalt caz, eram la scurtă vreme după ce asemenea alegeri erau fapt împlinit. Dar nu trebuie ignorat faptul că, aceste două date- 2005 și 2019- marchează intervalul de timp în care PPE deține supremația și exercită controlul în cadrul Uniunii Europene și a instituțiilor sale-cheie. Perioadă care, pentru România, a fost marcată de multe, foarte multe, cazuri care îi dau dreptate lui Adrian Năstase atunci când a afirmă fără rețineri și menajamente de circumstanță:,,Trebuie să constatăm că UE la care am aderat în urmă cu un deceniu este diferită de cea la care speram atunci când am început negocierile de aderare,iar cea de acum este diferită de cea de atunci’’.
Vi se pare că s-a schimbat ceva, esențial, din 2017 când au fost enunțate aceste amare constatări și până acum? Bineînțeles că nu, așa că dați copy paste fără remușcări! Așa după cum puteți da copy paste și la o altă evaluare pe care a făcut-o Adrian Năstase:,,România a manifestat ,,sindromul noului venit, acceptând, cu foarte puține excepții, soluțiile cuplului franco-german atât în perioada Crizei economice, precum și soluțiile de negociere a Brexit-ului’’. Poziție cu care, la pachet, cu sindromul menționat a venit și punerea la colț, ca elev-problemă al UE, dar și marginalizarea unor lideri indezirabili prin prisma jocurilor de putere ale unor cercuri de interese politice și economice având o certă înrâurire asupra deciziilor organismelor comunitare.
Ceea ce trimite la încă o adnotare a lui Adrian Năstase cu privire la ,,personajele toxice din galeria dreptei europene antiromânești’’ din rândul cărora îi enumeră pe Olli Rehn,Barroso,Reding,Frattini,Catherine Day și Monica Macovei. De precizat că, în perioada 200-2015, Catrine Day fost secretar general al Comisiei Europene, poziție din care coordona monitorizarea pe justiție, fiind ,,omul de legătură al Monicăi Macovei’’ prin intermediul căreia s-a realizat,,șantajul politic numit MCV’’.
Nu contest, astăzi, Catherine Day și încă mulți alții dintre cei menționați de Adrian Năstase, au dispărut din prim planul scenei politice a UE, dar asta nu însemnă că, o dată cu ei, au dispărut și scenariile PPE-iste. Dimpotrivă, acestea vor fi reluate și vehiculate, cu unele modificări impuse de conjunctură, în bătălia pentru viitoarea ediție a euro-parlamentarelor. În consecință, să nu ne mai mirăm dacă în zilele următoare, de la înalta tribună a Parlamentului European, vom auzi copy paste după aceleași sloganuri despre ,,îngrijorări’’, ,,amenințări’’ și despre ,,intimidarea luptătorilor anticorupție’’.
De unde nu putem trage și încheierea că vești despre neplăcutele evenimente care au survenit în aceste zile nu au ajuns la urechile elitei UE. Au ajuns, cum să nu, dar vă dați seama ce costuri de imagine ar aduce recunoașterea sau, mai rău, asumarea lor? Așa că dăm copy paste la vechile clișee și mergem mai departe!
Multe și felurite ar mai fi de spus și de scris în preajma atât de importantelor reuniuni de vârf ale Uniunii Europene din săptămâna oilor negre. Reuniuni ale căror aprecieri și recomandări vor avea, cu siguranță, impact emoțional asupra unor segmente reprezentative ale electoratului român. Care electorat va chemat,anul viitor, la urne, pentru a-și alege europarlamentarii. Motiv pentru care vă invit să recitim acest portret de etapă pe care l-a schițat cu maximă acuratețe diplomatul, juristul și omul politic de excepție, Adrian Năstase:,,La peste un deceniu de la aderare, România este un stat european de categoria a III-a: nu este nici în Zona Euro(cat. I), nici în spațiul Schengen(cat.II) și este și sub monitorizarea politico-juridică a MCV’’.
Portret de etapă căruia nu cred că avem motive să nu îi dăm copy paste. Și totuși, nu sunt cam multe copy paste la subiectul ,,România-oaia neagră a UE’’?