x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Euro se apreciază miercuri în fața leului

Euro se apreciază miercuri în fața leului

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2026   •   16:00
Euro se apreciază miercuri în fața leului
Hepta/ Cât au ajuns să coste un euro și un dolar american

Moneda naţională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2592 lei, în urcare cu 0,36 bani (+0,07%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2556 lei.

De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5281 lei, în creştere cu 1,39 bani (+0,31%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,5142 lei.

Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,7371 lei, în scădere cu 0,61 bani (-0,11%) faţă de 5,7432 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a ieftinit miercuri până la valoarea de 647,5312 lei, de la 657,5752 lei, în şedinţa precedentă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: euro leu aur