Jurnalul.ro Ştiri Justitie Camelia Bogdan, război cu America

Camelia Bogdan, război cu America

de Dan Constantin    |   

Judecătoarea Camelia Bogdan mai deschide un front de luptă. După conflictele de notorietate cu mulți membri ai CSM, Inspecția Judiciară, ministrul Justiției, magistrați de la Curtea de Apel, președinta Tribunalului București, jurnaliști specializați pe justiție, Camelia Bogdan trece la un atac împotriva statului Delaware, component al Statelor Unite ale Americii. Atitudine riscantă care pleacă, după părerea noastră, din necunoașterea noului adversar declarat. Invitată și vedeta unor manifestări organizate de Ambasada SUA la București, atestată ca membru al unor entități de studiu și luptă anticorupție finanțate de sponsori americani, judecătoarea Curții de Apel București, doctor pe deasupra, ar vrea să extindă brațul deciziilor pe care le ia până și asupra Delaware, numit și First State. Primul, pentru că în 1787, Delaware a deschis seria statelor care au semnat și și-au asumat ca primă lege a guvernării Constituția redactată de părinții fondatori.

Bogdan a fost speaker la o dezbatere organizată de Societatea de Științe Juridice cu tema recuperării banilor din afacerile frauduloase și dedesubturile unor insolvențe. Judecătoarea a prezentat lecția știută despre circuitul banilor din offshore-uri reinvestiți în economia legală. Vorbitorul evocă posibilitatea investirii în economia românească prin societățile-ecran. Urmează partea halucinogenă a prezentării: ,,De ce este obligatoriu, zic, pentru judecător? Noi, de lege lata, ca judecători, suntem chemați, cum am zis eu, să aplicăm legea, nu să protejăm aparențe înșelătoare. Nimeni nu trebuie să fie specialist în spălarea banilor pentru a observa o anumită lipsă de aparență a oricărui scop economic - spre exemplu, încheierea unui contract de livrare de produse petroliere din Delaware, cunoscând că Delaware este cel mai opac paradis fiscal sau, cel puțin, în clasamentul din 2010, era. Dar cu siguranță, este o țară care nu produce petrol”. (citat după juridice.ro)

Pentru știința doamnei doctor, precizăm că 50 la sută din totalul companiilor din SUA cotate la Bursă și 63 la sută din companiile TOP 500 sunt înregistrate în Delaware. 

Camelia Bogdan nu și-a lămurit problemele cu Inspecția Judiciară, dar a plecat la luptă cu statul american Delaware

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri