Jurnalul.ro Ştiri Observator Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind combaterea spălării banilor

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind combaterea spălării banilor

Update:Camera Deputaţilor a reluat miercuri votul asupra proiectului legii privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului care a fost iniţial respins, fiind totuşi în final adoptat.

Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a cerut reluarea votului la proiectul legii privind combaterea pe motiv că au fost "colegi în sală care nu apărut la vot". 

După reluarea votului, proiectul a fost adoptat cu 170 voturi pentru şi 70 contra. "Proiectul de lege a fost adoptat. V-aţi bucurat prea devreme", a afirmat preşedintele de şedinţă Florin Iordache. 

Iniţial proiectul a fost respins de Camera Deputaţilor, fiind întrunite doar 163 de voturi din cele 165 necesare. Camera Deputaţilor a respins miercuri proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, nefiind întrunite voturile necesare pentru adoptare. 

S-au înregistrat 163 voturi pentru, 115 voturi împotrivă şi 4 abţineri. Pentru adoptarea proiectului ar fi fost necesare 165 de voturi. 

Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Florin Iordache, a anunţat că proiectul nu a întrunit numărul de voturi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri