Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii.
S-au înregistrat 179 voturi ''pentru'', niciun vot ''împotrivă'' şi 9 abţineri.
Potrivit proiectului, "alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între
2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între
3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap".
Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES