În baza unui contract încheiat, la data de 23 ianuarie 2025, Camera Deputaților va plăti, până la finalul acestui an, pentru energia electrică furnizată facturi de câte 255.102,71 de euro. Cantitatea estimată a fi consumată la Palatul Parlamentului, inclusiv în parcajul subteran al clădirii, timp de 12 luni, este de 14.600.000 de kWh, adică aproximativ egală cu consumul mediu de curent electric a 4.866,7 apartamente cu două camere. În 2023, Camera Deputaților a consumat curent electric de câte 214,4209,85 de euro, iar, acum trei ani, facturile lunare erau de 292.135,4 euro pe lună, la Palatul Parlamentului.
La data de 20 octombrie 2024, Camera Deputaților anunța, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), că intenționează să încheie un acord privind furnizarea de energie electrică, pentru intervalul 1 ianuarie 2025, începând cu ora 00.00 – 31 decembrie 2025, ora 24.00, „pentru alimentarea cu energie electrică a imobilului Palatul Parlamentului, inclusiv parcajul subteran aferent imobilului”.
Conform acestui anunț de participare, bugetul maxim estimat inițial de către Camera Deputaților, pus la bătaie, se ridica la 16.243.679,48 de lei fără TVA, respectiv la 19.330.000 de lei cu TVA inclusă. Asta înseamnă o cheltuială generală de 3.944.898 de euro, adică de 328.741,5 euro pe lună.
În vederea încheierii acestui contract-cadru, Camera Deputaților a organizat o licitație deschisă, impunând ca și criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț, din care punctajul a fost de 80 la sută pentru componenta financiară și de 20 la sută pentru ponderea energiei regenerabile.
La această procedură de achiziții publice, Camera Deputaților a înregistrat trei oferte depuse, din care pe una a descalificat-o ca inacceptabilă, iar două dintre ele au fost declarate admisibile.
În aceste condiții la data de 23 ianuarie 2024, a fost încheiat contractul nr. 8/28/2023, ofertantul declarat câștigător fiind societatea Speeh Hidroelectrica SA, pentru un preț final negociat de 12.606.075 de lei fără TVA, respectiv de 15.000.039,25 de lei cu TVA inclusă (3.061.232,5 euro).
Consum cât pentru 135 de scări de bloc
Concret, Camera Deputaților urmează, în baza acestui contract, ca, în fiecare lună, până la finalul anului 2025, să plătească pentru curentul electric livrat și consumat, câte 255.102,71 de euro, adică echivalentul unei vile.
Din caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții publice, aflăm faptul că întreaga cantitate de energie electrică estimată a fi consumată de către Camera Deputaților în anul 2025, pentru Parlamentul României, inclusiv pentru parcajul subteran aferent acestuia, în intervalul 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025, este de 14.600 mWh, profilat J.T. Adică 14.600.000 de kWh într-un an de zile. Spre comparație, un apartament cu două camere consumă, în medie, 250 de kWh pe lună, adică 3.000 kWh pe an, ceea ce înseamnă că, la Palatul Parlamentului, anul acesta, se va consuma energie electrică cât pentru 4.866,7 apartamente cu două camere – adică 135,2 scări de bloc cu 8 etaje.
Mai mult decât în 2023, dar mai ieftin decât în 2022
Cu toate acestea, anul acesta Camera Deputaților pare să fi făcut, totuși, unele „economii” la acest capitol. Asta deoarece, în 30 martie 2022, aceeași instituție a încheiat, tot cu SC Speeh Hidroelectrica SA, un contract pentru 12 luni, pentru 14.424.924,45 de lei fără TVA având ca obiect livrarea de energie electrică pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Însă, la acel moment, beneficiarii erau atât Camera Deputaților, cât și Curtea de Conturi și Regia Autonomă Monitorul Oficial R.A.
Cu tot cu TVA, valoarea contractului din anul 2022 se ridica la 17.177.560,1 lei, adică la 3.505.624,51 de euro, ceea ce însemna o cheltuială de 29.135,4 euro pe lună.
Însă, chiar și așa, anul acesta Camera Deputaților plătește tarife net superioare celor dintr-un contract încheiat în anul 2023, mai exact la data de 27 septembrie 2023, tot cu Speeh Hidroelectrica SA, tot pentru 12 luni, care s-a ridicat la 10.594.912,52 de lei fără TVA, respectiv la 12.607.945,9 lei cu TVA inclusă (2.573.059,2 euro). Atunci, era vorba despre livrarea de energie electrică pentru Palatul Parlamentului în intervalul 1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024. De data aceasta, pentru încheierea acestui contract, autoritatea contractantă nu a mai organizat o licitație deschisă, ci a ales calea atribuirii directe, invocând faptul că la licitația deschisă declanșată pentru atribuirea contractului de furnizare a energiei electrice nu s-a primit nicio ofertă.
Aeroportul Iași consumă, pentru aceeași perioadă, 5.394 mWh
Tot ca și comparație, este de semnalat că, la data de 10 decembrie 2024, Regia Autonomă Aeroportul Iași R.A. a făcut, la rândul său, o achiziție de curent electric. Este vorba despre un contract pentru 13 luni, de această dată, atribuit tot companiei Speeh Hidroelectrica SA, care vizează livrarea unei cantități totale de 5.394 mWh.
Valoarea contractului s-a ridicat la 4.423.554,67 de lei fără TVA, respectiv la 5.264.030,1 lei cu TVA inclusă. Ceea ce înseamnă o cheltuială lunară pentru acest aeroport, pentru curent electric, de 404.925,4 lei (82.637,83 euro).
Administrația Prezidențială a făcut ultima achiziție de energie electrică, reprezentând o cantitate totală cuprinsă între 1.419 mWh și 2.181 mWh, pentru 12 luni, în data de 23 mai 2024. Adjudecătorul, tot Speeh Hidroelectrica SA. Prețul – 1.651.857,5 lei fără TVA. În baza acestui contract subsecvent, Președinția României a încheiat două contracte subsecvente. Primul, în data de 27 mai 2024, pentru 964.132,38 lei fără TVA, iar al doilea, în data de 19 decembrie 2024, pentru 177.057 lei fără TVA. Această energie electrică solicitată viza Palatul Cotroceni și imobilul din Strada Spartacus, nr. 9, din Sibiu.
Achizițiile Parlamentului României în această perioadă de criză nu se rezumă, însă, numai la energie electrică. Spre exemplu, Camera Deputaților a mai încheiat un contract de 703.299.0 lei fără TVA, pentru servicii de revizii tehnice și reparare a autoturismelor instituției. În prezent, pe SEAP, Camera Deputaților a mai publicat un anunț, potrivit căruia intenționează să contracteze servicii de asigurare a autovehiculelor din dotare, pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2025, punând la bătaie un buget de 1.566.667 de lei fără TVA.
La Senat, în 15 ianuarie 2025, s-a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de întreținere a Grădinii Senatului, în valoare de 23.167,41 de lei fără TVA. Afacerea a fost adjudecată de companiile SC Garden Center Grup SRL și de către Ro-Verde Landscaping SRL și face parte dintr-un acord-cadru, atribuit la data de 26 iunie 2024, cu valoarea de 1.691.480,3 lei fără TVA.