Jurnalul.ro Ştiri Externe Camera Reprezentanților votează mărirea bugetului apărării. Donald Trump se opune

Camera Reprezentanților votează mărirea bugetului apărării. Donald Trump se opune

Legea privind bugetul alocat apărării din Statele Unite a fost votat de Camera Reprezentanților, în pofida faptului că actualul președinte Donald Trump a amenințat că își va exercita dreptul de veto. Actul normativ prevede 740,5 miliarde de dolari în 2021 pentru apărare și o creștere cu 3% a salariilor, scrie AFP. 

Proiectul a obținut 335 de voturi din cele 430 de mandate, peste cele două treimi necesare pentru respingerea opoziției șefului de la Casa Albă.  Acesta va trebui votat și în Senat. 

"Sper că republicanii din Cameră vor vota împotriva legii privind bugetul apărării, căreia îi voi opune veto-ul meu", a scris Trump,  pe Twitter. Mandatul său va lua sfârșit pe 20 ianuarie. 

Legea prevede și schimbarea numelor unor baze militare care sunt denumite după unii generali confederați, care au apărat sclavia. Totodată, textul prevede un termen de minimum 120 de zile înainte de reducerea efectivelor militare americane din Germania, fapt dorit de Trump, dar care nu va putea fi pus în practică. Mai mult, aceasta stipulează că retragerea ar fi o eroare strategică gravă  care ar slăbi interesele de securitate ale SUA și va pune în dificultate Alianța Nord-Atlantică.

Proiectul reglementează și partajarea spectrului electromagnetic odată cu dezvoltarea frecvenţelor 5G.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri