Jurnalul.ro Ştiri Externe Campania de vaccinare din Ungaria avansează în ritm alert

Campania de vaccinare din Ungaria avansează în ritm alert

Campania de vaccinare din Ungaria avansează în ritm alert, astfel că în următoarele două săptămâni vor fi imunizați circa 3 milioane de persoane, ceea ce le va ''oferi oamenilor o nouă şansă de a reveni la modul de viaţă anterior'', a declarat premierul Viktor Orban, citat de MTI.

Acesta a făcut totuși apel la prudență și la respectarea reglementărilor referitoare la epidemie, în timpul vacanţei de Paşte.

Până în prezent, au fost vaccinate cu prima doză 2.156.680 de persoane, dintre care 863.000 erau deja complet vaccinate. Numărul celor cărora li s-a administrat prima doză va ajunge la 2,4 milioane până la sfârşitul săptămânii, apoi la 3 milioane săptămâna viitoare şi la peste 3,5 milioane în circa 14 zile.

 

Subiecte în articol: Ungaria vaccinare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri