Elevii din judeţul Neamţ sunt invitaţi să participe la o nouă ediţie a concursului „Ana are mere”, organizat de Parcul Natural Vânători-Neamţ şi dedicat copiilor care vor să se implice pentru a aduce hrană zimbrilor din rezervaţie. Competiţia se desfăşoară până pe data de 30 noiembrie şi se adresează tuturor elevilor. Clasa care va aduce cea mai mare cantitate va fi declarată câştigătoare. Toţi participanţii beneficiază, pe perioada campaniei, de acces gratuit în zona centrului de vizitare şi în mini-parcul de aventură. Premiul oferit de organizatori constă în rechizite şcolare pentru elevii clasei câştigătoare. Turiştii care ajung în Parcului Natural Vânători-Neamţ au toate şansele să se întâlnească, în pădure, cu zimbri, de 6 ani reprezentanţii parcului derulând cu succes un program de punere în libertate a acestor animale. Efectivul de zimbri numără 29 de exemplare în libertate, 14 exemplare în semi-libertate şi 7 exemplare la Grădina Zoologică „Dragoş Vodă”, în condiţii de captivitate.