Jurnalul.ro Ştiri Locale Campanie de vaccinare pentru comunitățile marginalizate din Constanța

Campanie de vaccinare pentru comunitățile marginalizate din Constanța

Primăria Constanța organizează un centru de vaccinare în campusul social Henri Coandă. Acesta va fi deschis miercuri și se adresează comunității sărace care se află în zona orașului Constanța delimitată de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan.

Primăria Constanța va organiza miercuri în Campusul Henri Coandă un maraton de vaccinare.

Potrivit autorităților „evenimentul este organizat cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Direcției de Sănătate Publică, în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, un proiect dedicat comunității marginalizate situate în arealul delimitat de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan”.

Orice persoană, care locuiește în zonă sau este doar în trecere, poate veni să se imunizeze. Vaccinul folosit este Pfizer-BioNTech, mai anunță reprezentanții Primăriei.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri