Din totalul de 124 de incidente semnalate, 12 sunt în curs de verificare și 14 nu s-au confirmat.
18 sesizări nu au fost de competența MAI, așa că 17 au fost transmise pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă și una către Biroul Electoral Central.
Efectivele MAI au aplicat 11 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei și 44 de avertismente și au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.
Cele mai frecvente sesizări au făcut referire la afișajul electoral, respectiv distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a platformelor program afișate sau a oricăror alte afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite – aproximativ 37%, afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 16%, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală – aproximativ 10%.
MAI anunță că, în timpul campaniei electorale, zau asigurat măsurile pentru desfășurarea în siguranță a 93 de manifestări electorale, numărul acestora fiind cu aproximativ 61% mai mic față de alegerile parlamentare din 2020. Toate manifestările electorale s-au desfășurat fără evenimente deosebite.
Cele mai multe manifestări au fost organizate în județele Argeș (11), Ialomița (9) și Giurgiu (8) și s-au desfășurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii.
Sâmbătă, efectivele MAI vor asigura protecția pe timpul transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de votare.