Toate cifrele o arată, toți specialiștii străini o confirmă: există două Românii. Cea în care lumea își permite lucrurile de bază care fac traiul dacă nu decent, măcar suportabil, și România săracă-lipită. România de la țară, cu burta goală și fără încălțări, România copiilor care renunță la școală de foame.
“Este inacceptabil ca sărăcia să constituie singură motiv pentru ca un copil să nu meargă la școală. Este foarte dureror și ne amintește cât de tare doare foamea”, spune emoționată Daniela Buzducea, director executiv al Fundației World Vision România. ONG-ul pe care-l conduce a descoperit o țară în care 1 din 8 copii din mediul rural merge flămând la culcare. Și a mai descoperit că 70% din copiii săraci ai României sunt tot la sate.
Printre micuţii pentru care mâncarea este un lux se numără şi cei șase copii ai familiei Petre din satul Stoilești Vâlcea. Cei doi mai mari au plecat în lume, fata s-a măritat, băiatul e la muncă în Grecia. Dar mama tot a rămas să se descurce cu cinci guri de hrănit. Senină și cu un zâmbet frumos, Petruța Petre își privește cu amărăciune băiatul mijlociu. Ionuț e la vârata adolescenței și îi vin tot felul de idei. E atât de hotărât să scape de sărăcie că a decis să renunțe la școală și să se apuce de muncă. “De vreo trei zile e în depresie. Vrea să muncească. Eu i-am spus că nu e omul care să muncească, nu-mi dau seama ce-și dorește,” ridică mama din umeri.
Când un copil îţi doreşte să nu-i mai fie foame
Ionuț își dorește să nu mai fie sărac. Să aibă haine frumoase cum au colegii lui, telefon mobil. Să nu-i mai fie foame la școală, unde e nevoit să păstreze cornul și laptele pentru frații mai mici de-acasă. Numai că mama, care știe ce înseamnă lipsa de educație, nici nu vrea să audă una ca asta. “Am curaj și putere să lupt cu toate, și cu morile de vânt, numai să îi pot ție la școală. Să nu renunțe pentru nimic în lume, să nu ajungă să stea în amărăciunea asta tot aici,” spune hotărâtă. Așa cum face ea. Regretă anumite decizii din viață, dar nu mai poate da timpul înapoi. Măcar copiii ei să o ducă mai bine și să ajungă ceva în viață.
Pentru acest vis care unora li se pare mărunt, femeia nu s-a dat înapoi de la nimic. În iarnă, când nu avea încălțăminte pentru copiii care mergeau la școală, și-a călcat pe inimă și, pentru prima oară în viață, a cerut. “N-am cerut nimănui nimic timp de 22 de ani de când sunt în sat, dar acum m-am dus la preot și l-am rugat să facă rost de ghete pentru copii, ca să aibă cu ce merge la școală,” spune tot zâmbind, că așa-i e felul, dar ochii i s-au aburit.
“Au fost foarte multe momente în care am zis că nu cred că mai rezist, că e atât de greu că nu cred că mă mai trezesc a doua zi,” spune simplu. Pentru că, să fii sărac și să ai copii înseamnă să nu ai liniște o clipă: „ce le dau de mâncare, cu ce-i duc la doctor dacă se îmbolnăvesc, de unde fac rost de bani de lemne, din ce le iau pâine?”. Mâncarea de fiecare zi e un stres permanent: pâinea și cartofii sunt alimentele de bază, asta se vede și în dinții din față necrescuți ai celor doi copii mai mici: lipsă de vitamine, a spus doctorul și a sfătuit-o să aștepte să le cadă dinții de lapte.
Lipsa hranei, cea mai importantă grijă a zilei
Dimineața, înainte ca trei dintre copii să plece la școală, se frământă ce să le pună pe masă: azi au la micul dejun pâine cu pate de ficat și ceai din coji de la o portocală pe care a primit-o fetița cea mică. Pentru prânz, trebuie să meargă iar să cumpere pâine și speră să vină bărbatul cu două pulpe pentru o supă pentru copii. Dacă vine de la munca de zidar pe care o face în satul vecin. Dacă nu, nu.
Singura mână întinsă, fără să i se ceară în schimb decât să-și țină copii la școală, a venit de la cei de la World Vision. A primit de la ei haine, cizme de cauciuc pentru copii, i s-au decontat medicamente când a fost nevoită să le cumpere. Acești oameni i-au dat răgaz să respire în realitatea apăsătoare de fiecare zi.
“M-a emoționat faptul că mama este foarte dedicată și la ei mâncarea este o luptă, o grijă zilnică. Lipsa hranei, lipsa medicamentelor, sărăcia în care trăiesc în casa acesat mică îi afectează pe copii atât emoțional, cât și fizic”, explică Delia Dumea, managerul de caz al Fundației World Vision.
Și asta se vede la fiecare din copii: Darius, al patrulea copil, a avut probleme mari cu rinichii din cauza apei proaste pe care o beau. Apoi, a fost suspect de daibet, dar nu au putut să-i facă analize concludente pentru că n-au mai avut bani pentru asta. Când e rece afară, răcesc foarte repede, mai ales că toți își ajută mama la cprat de lemne sau de apă.
O Fefeleagă a timpurilor noastre
O întrebăm pe Petruța dacă-și amintește ultima oară când a fost fericită și răspunsul vine sec, nu. “Nu mai am timp să mă gândesc la mine, n-am mai fost la doctor de când am născut ultima oară. Slavă Domnului că nu sunt bolnavă și mai am putere la 42 de ani. Ca să-i fac și pe ei să uite de necazuri, mă joc cu ei, râd cu ei, ei sunt bucuria mea. Lumea mă condamnă că am făcut mulți copii ca să le iau alocațiile. Nicidecum. Mi i-a dat Dumnezeu, înseamnă că atât pot duce,” spune Petruța.
Și duce multe. Cu soțul mai mereu plecat la treabă, câștigând te miri ce, ea este baza familiei. Ca o Fefeleagă a timpurilor noastre, merge prin pădure și adună surcele cât de mici pentru foc, cară apă, merge la magazin, hrănește animelel din curte, doă căprițe și câtea găini, cu o energie incredbilă. Asta în timp ce de fusta ei stau atârnați cei doi copii mai mici.
Așa o găsește schimbarea anotimpurilor și, când am vizitat-o și în primăvară, Petruța părea că a ajuns și ea la capătul puterilor: iar copiii îi erau bolnavi, iar nu avea mâncare suficientă, iar Ionuț, băiatul de 15 ani, era deprimat. “Mi-e frică. Mi-e frică tare pentru viitorul lor, pentru ce se va întâmpla. Foarte greu să termine școala, să ne descurcăm într-un fel,” spune mama strângând-o tare în brațe pe Anița, fetița cea mică.
Ca o concluzie
Jumătate din copiii Românii sunt săraci. Jumătate din copiii României trăiesc precum copiii Petruței sau chiar mai rău. Dacă nu-i vom ajuta acum să meargă la școală, să trăiască decent, să aibă acces la doctori, peste o generație va veni o notă de plată pe care, ca țară, nu ne-o vom permite.
„Am curaj și putere să lupt cu toate, și cu morile de vânt, numai să îi pot ție la școală. Să nu renunțe pentru nimic în lume, să nu ajungă să stea în amărăciunea asta tot aici”, Petruța Petre
“M-a emoționat faptul că mama este foarte dedicată și la ei mâncarea este o luptă, o grijă zilnică. Lipsa hranei, lipsa medicamentelor, sărăcia în care trăiesc în casa acesat mică îi afectează pe copii atât emoțional, cât și fizic”, Delia Dumea, World Vision.
Philip Alston.: „Există o conexiune directă între sărăcia extremă și corupție. Întotdeauna cei care au puterea pot fi corupți și direcționează discreționar banii, de obicei de la stat, bani care altfel ar fi disponibili la buget pentru a se adresa acestor probleme sociale. Deci problema pe care România continuă să o aibă cu corupția are un impact direct asupra posibilității de a rezolva sărăcia.”, Philip Alston.
În aceste zile, concluziile și recomandările profesorului Alston privind măsurile pentru a scoate din sărăcie românii vor ajunge la decidenții politici de la București. Suntem în plină campanie electorală. Cine va mai asculta în larma generală un plan banal, de salvare a celor mai sărmani dintre noi, adică a peste 40% dintre români?