Jurnalul.ro Ştiri Observator Campioanele CSM Bucureşti, la prezentarea trofeului

Campioanele CSM Bucureşti, la prezentarea trofeului

Câştigătoarele Ligii Campionilor, jucătoarele de la CSM Bucureşti, au prezentat, ieri, trofeul câştigat la Budapesta, în Sala Rapid, la pauza semifinalei Ligii Naţionale Masculine la handbal. CSM Bucureşti, debutantă în competiţie, a câştigat duminică trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin după ce a învins-o în finala de la Budapesta pe Gyor ETO, cu 29-26, după prelungiri şi aruncările de la 7 metri.

Jucătoarele au juns în ţară luni, la prânz, fiind primite la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" de suporteri, reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, ai Ministerului Tineretului şi Sportului şi ai Federaţiei Române de Handbal. Trofeul a fost prezentat, apoi, şi în Sala Rapid, din Bucureşti, în faţa fanilor. "Sperăm ca după câştigarea Ligii Campionilor să vină alături de CSM cât mai mulţi sponsori, pentru că am demonstrat că se poate. Noi vrem să realizăm performanţe mult mai mari cu această echipă. Multe jucătoare rămân la noi în continuare şi asta este foarte important. Acum îmi doresc să câştigăm o medalie şi la Olimpiadă. Sper să fie anul nostru până la sfârşit şi să mă menţin în aceeaşi formă", a declarat jucătoarea Oana Manea. Antrenorul principal Kim Rasmussen a declarat că performanţa este cu atât mai importantă cu cât a fost realizată la prima participare în Liga Campionilor. "Mulţumesc echipei mele pentru acest parcurs minunat. Suntem campionii Europei la prima participare. Suntem mândri de ce am realizat, finala a fost extraordinară. Este o zi fericită pentru handbalul românesc", a spus antrenorul. Jucătoarea Cristina Vărzaru a declarat, la rândul ei, că meciul a fost unul "interzis cardiacilor". "Finala a fost un incredibilă, un meci interzis cardiacilor. Nu am mai jucat o finală ca asta niciodată, şi eu chiar am jucat multe. A fost un meci pe cinste, pe parcursul căruia am trăit o mulţime de sentimente, iar la sfârşit fericirea pură. Vreau să mă bucur de acest al patrulea trofeu al Ligii Campionilor din carieră, sunt fericită şi mă simt binecuvântată ", a spus jucătoarea.

Campioanele de la CSM Bucureşti au intrat în Sala Rapid la pauza meciului masculin dintre CSM Bucureşti şi Potaissa Turda. Jucătoarele şi membrii staff-ului tehnic au făcut apoi un tur al sălii şi au bătut palmele cu spectatorii prezenţi în sală.

Jucătoarele au intrat una câte una în Sala Rapid, începând cu golghetera Isabelle Gullden şi terminând cu căpitanul Oana Manea

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri