Membrii unui echipaj de poliţie din Montreal au rămas uimiţi când au vrut să scrie un proces-verbal de contravenţie pentru un vehicul parcat neregulamentar, dar au constatat că maşina este de fapt... o sculptură din zăpadă, informează site-ul lexpress.fr.
Simon Laprise, un artist canadian din cartierul Ahuntsic-Cartierville, situat în nordul Montrealului, le-a jucat o farsă poliţiştilor.
Potrivit Radio-Canada, cu câteva zile în urmă, Laprise a sculptat o maşină din zăpada căzută din abundenţă în Montreal.
Artistul a avut ideea strălucită de a o amplasa pe un loc unde parcarea era interzisă.
I-a luat patru ore, însă rezultatul a fost atât de uimitor, încât membrii unui echipaj al poliţiei din Montreal s-au apropiat de vehicul pentru a lăsa un proces verbal pentru parcare neregulamentară.
''Ne-aţi făcut seara mai frumoasă!'', au scris poliţiştii cu simţul umorului pe un bileţel pe care l-au lăsat pe ''maşină'', după ce şi-au dat seama că au de-a face cu o farsă.
În scurt timp, întâmplarea a făcut înconjurul internetului.
''Am rămas surprins de interesul pe care l-a declanşat, nu este totuşi prima oară când fac asta'', a declarat artistul Simon Laprise pentru Radio-Canada. AGERPRES