Jurnalul.ro Sport Sporturi Când joacă Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu în turul 2 la Melbourne

Când joacă Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu în turul 2 la Melbourne

Organizatorii Australian Open au anunțat miercuri dimineața programul celei de a patra zile în competiția de la antipozi, zi în care România are la start trei sportive ce vor evolua în turul secund. Simona Halep va putea fi văzută evoluând joi, după ora amiezii, nu mai devreme de 12.30.

Simona Halep va juca în turul secund împotriva braziliencei Beatriz Haddad Maia (83 WTA). Românca este favorita numărul 14 și totodată cea care are și șansele cele mai mari de a trece în turul 3, unde ar putea să dea peste Emma Răducanu.

Simona Halep și Beatriz Haddad Maia se vor confrunta joi, nu mai devreme de ora 12.30, ora României. Partida este programată în sesiunea de seară de pe Rod Laver Arena după meciul vedetă dintre Daniil Medvedev și favoritul local Nick Kyrgios.

Cele două au o singură întâlnire directă în palmares, în 2017, în turul secund la Wimbledon, Halep câștigând cu 7-5, 6-3.

Beatriz Haddad Maia a trecut marți, în runda a doua, de americana Katie Volynets (176 WTA), cu 3-6, 6-2, 6-3, în două ore şi 10 minute

O eventuală calificare în optimile de la Australian Open i-ar putea aduce în cale Simoei Halep un prim nume important, posibila adversară fiind Garbine Muguruza.

Mai departe e greu de anticipat, însă calculele hârtiei o creditează pe estonianca Anett Kontaveit cu șanse de a ajunge în sferturi, ea fiind una dintre cele mai în formă jucătoare la finalul de sezon 2021.

Un succes în sferturi ar putea însemna pentru Halep o confruntare cu Iga Swiatek sau Aryna Sabalenka.


Irina Begu o va întâlni pe belgianca Elise Mertens (26 WTA), în jurul orei 4.00 dimineața, meciul ei fiind programat al doilea, pe Arena cu numărul 8. Cele două s-au mai întâlnit anterior de două ori, de fiecare dată în 2017, la Fed Cup și la Istanbul, Mertens conducând cu 2-0.

Aproximativ de la aceași oră va evolua și Sorana Cîrstea, care se confruntă cu Kristina Kucova (96 WTA) pe Arena numărul 5. Sorana are avantajul moral al unei victorii în fața slovacei, dar ea datează din 2017, de la Shenzhen.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Australian Open
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri