Jurnalul.ro Ştiri Politică Candidatul ADN la prezidențiale a depus plângere penală împotriva membrilor BEC

Candidatul ADN la prezidențiale a depus plângere penală împotriva membrilor BEC

Cătălin Ivan, candidatul Alternativei pentru Demnitate Naţională la Preşedinţie, a anunţat că a depus, vineri, la Parchetul General, o plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Central, pe care îi acuză că ar fi aplicat un "tratament preferenţial" contracandidaţilor în demersul de verificare a listelor cu semnăturile de susţinere.

Plângerea se referă şi la posibila săvârşire din partea contracandidaţilor favorizaţi de BEC a unor infracţiuni de fals şi uz de fals cu ocazia depunerii candidaturii. Aceştia sunt Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Theodor Paleologu, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Ilie-Dan Barna şi Ramona-Ioana Bruynseels. Având în vedere statutul de judecători ai membrilor Biroului Electoral Central, s-a procedat şi la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, se precizează într-un comunicat al Alternativei pentru Demnitate Naţională transmis AGERPRES.

De asemenea, potrivit sursei citate, Ivan a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizări penale în oglindă cu cele deja înainte de Biroul Electoral Central împotriva tuturor contracandidaţilor care au beneficiat din partea instituţiei de un "tratament preferenţial" în demersul de verificare în Justiţie a listelor de semnături strânse pentru depunerea candidaturii.

Cătălin Ivan atrage atenţia în documentul depus la Parchetul Instanţei supreme asupra faptului că în cazul tuturor candidaţilor validaţi în cursa electorală au fost consemnate de către BEC în procesele verbale nereguli privitoare la listele de semnături depuse.

"Deşi aceste nereguli au fost constatate pentru toţi candidaţii, fiind emise decizii în acest sens ce se regăsesc pe site-ul Biroului Electoral Central, doar pentru o parte dintre ei organul emitent a sesizat organele de cercetare penală cu privire la aceste nereguli, beneficiarii din plângerea pendinte fiind exceptaţi, conducând astfel la o vădită discriminare între candidaţi", se arată în sesizarea penală, citată în comunicat.

Acesta precizează că acţiunea discriminatorie a BEC a cauzat o imixtiune a acestei instituţii în procesul electoral şi "a indus în conştiinţa publică impresia neadevărată a unei fraude de proporţii, motivul fiind acela de a influenţa rezultatul alegerilor".

Cătălin Ivan solicită organelor de cercetare penală să oblige BEC să transmită spre verificare listele conţinând semnăturile susţinătorilor şi a dosarelor cu documentele candidaţilor Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Theodor Paleologu, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Dan Barna şi Ramona-Ioana Bruynseels. De asemenea, cere protejarea şi conservarea probelor pentru a nu fi distruse sau alterate.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri