Jurnalul.ro Ştiri Vremea Caniculă și disconfort termic în toată țara

Caniculă și disconfort termic în toată țara

de Redacția Jurnalul    |   

Meteorologii au emis pentru joi o avertizare Cod galben de caniculă valabilă în 25 de județe din țară. Vineri va fi cod portocaliu de caniculă 12 județe, iar restul țării va fi sub avertizare Cod galben.

Joi, sunt sub incidența avertizării Cod galben județele Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Buzău, Vrancea, Galați și Brăila.

În aceste zone va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 25 de grade.

Pentru vineri, meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă valabilă în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și Ialomița.

În Crișana și Banat se vor înregistra temperaturi maxime de 37-39 de grade, iar în jumătatea de sud a Olteniei și a Munteniei vor fi temperaturi maxime de 39-41 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 19 și 25 de grade.

Restul țării va fi vineri sub avertizare Cod galben. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 20 de grade.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: canicula disconfot termic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri