Jurnalul.ro Ştiri Vremea Capitala, sub amenințarea ploilor și a rafalelor de vânt

Capitala, sub amenințarea ploilor și a rafalelor de vânt

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului care va persista în Capitală până joi dimineața.

Marți, vremea va rămâne caldă, cu temperaturi maxime de 30-32 de grade Celsius și minime cuprinse între 16 și 18 grade. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, însă spre seară sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar rafalele vor atinge, în general, 40-60 km/h.

Miercuri, vremea se va răci. Maximele vor ajunge până la 23 de grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 12 și 15 grade.

Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, iar cantitățile de precipitații vor ajunge la 20-40 l/mp, în timp ce vântul va sufla moderat pe timpul zilei și slab pe timpul nopții.

„În intervalul 21 iulie, ora 22 - 22 iulie, ora 09, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. În intervalul 22 iulie, ora 09 - 23 iulie, ora 03, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii”, mai transmite ANM.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vreme bucurești ploi vant
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri