Jurnalul.ro Ştiri Observator Care au fost cele mai căutate locuri de muncă în luna octombrie

Care au fost cele mai căutate locuri de muncă în luna octombrie

Locurile de muncă din domeniile financiar-contabilitate, inginerie şi medical & pharma au ocupat, în octombrie, primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români pe una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu peste 80.000 de accesări.


Astfel, conform unei analize BestJobs, interesul candidaţilor de a-şi schimba jobul s-a menţinut la acelaşi nivel cu luna anterioară, în timp ce volumul total de aplicări pentru un alt job a crescut doar cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Realizatorii cercetării menţionează că surpriza lunii octombrie vine din domeniul resurse umane, unde angajaţii specializaţi au înregistrat peste 21.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupaţi de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum transport sau vânzări, al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an.

La nivelul lunii octombrie, posturile din financiar-contabilitate, inginerie şi medical & pharma s-au clasat pe primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români, cu peste 80.000 de căutări, în total. Alte domenii ce au înregistrat un număr mare de candidaţi care şi-au căutat joburi sunt: Transport - cu peste 20.000 de căutări, Vânzări (peste 15.000) şi Juridic (peste 13.000).

Cel mai dorit loc de muncă, în luna octombrie, cu aproape 1.000 de aplicanţi, a fost cel de director de fabrică pentru o companie românească din vestul ţării, care oferea un salariu de peste 6.000 de euro brut. Pe lista joburilor care s-au bucurat de un interes crescut din partea candidaţilor au fost: BRD Finance IFN SA - Agent Servicii Clienţi (914 de aplicanţi), Deichmann - Asistent vânzări (827 de aplicanţi) şi BCR - Partener Servicii Clienţi (701 de aplicanţi).

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus, în octombrie, de Enel (3.577 de aplicanţi), urmată de Coca Cola HBC (2.295), Deichmann (2.207), Raiffeisen Bank (2.181), Continental Automotive Group (2.046), Oracle (1.838), Kaufland (1.710), Banca Transilvania (1.621), First Bank (1.472) şi Adidas România (1.456).

Potrivit sursei citate, în luna octombrie au existat şi candidaţi care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs. Pe listă se află Continental Automotive Group - cu 156 de aplicări spontane, Deichmann (151), Oracle (144), Enel (140) şi Regina Maria (135).

BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cuprinde peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi mai mult de 25.000 de joburi active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate. AGERPRES

Subiecte în articol: locuri de muncă romani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri