Reproduc o declarație pertinentă care sună astfel: Piața financiară din România prezintă un dezechilibru, întrucât băncile au o dominantă masivă, cu 80% din totalul activelor financiare, ceea nu reprezintă un avantaj pentru ele.
Și luarea de poziție continuă: Ne trebuie alternative, forme de acumulare pe termen lung, acest lucru este extrem de important și pentru bănci. Să ai toată finanțarea bazată pe depozite pe termen scurt poate fi catastrofal.
Într-adevăr, la Bursa zilelor noastre companiile nu pot fi grupate pe domenii. Prea puțin din puțina economie națională ce a supraviețuit marelui jaf postcomunist e cotată.
Atunci când Bursa nu se numea BVB, ci Bursa de Efecte, Acțiuni și Schimb București, companiile listate erau suficient de multe, încât să se poată împărți pe domenii: bancare, petrolifere, miniere și foraj, industrie metalurgică, industrie forestieră, societăți de asigurări, societăți de comunicație și de transport, industrie chimică, industrie alimentară și diverse, industria hârtiei și tiparului, industria construcțiilor și anexe.
Iar instrumentele cu venit fix aveau trei secțiuni: împrumuturi interne, împrumuturi externe, obligațiuni și scrisuri. Și, atenție!, se organizau licitații și pentru acțiunile necotate.
În momentul de față, în România, sunt autorizate să funcționeze 34 de bănci, față de 43 în 2018. În 1928, 45 erau doar băncile cotate la bursă, care realizau cel mai mare volum de tranzacții de pe piața de capital (46,93% din total).
În fine, dacă întrebi orice bancher contemporan care conduce o instituție de credit membră a unui grup internațional de ce nu e cotată banca pe care o conduce la bursă, te trimite la plimbare, spunându-ți că e listată banca-mamă.
Asta chiar dacă băncile românești rămân din ce în ce mai mult la mâna pieței autohtone și a economisirii de aici. N-ar fi logic ca băncile să se capitalizeze pe seama emisiunii de acțiuni și a emiterii de bonduri pe piața locală?
Nu! Când ai o economie atât de politizată, e greu de discutat de logică și așteptări raționale, și așa se face că băncile, dar și alte societăți cu capital străin, nu apar la cota bursei și astfel nu avem niciun indiciu privind valoarea de piață a respectivei afaceri din România.