Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Care este vârsta reală a inimii tale? Iată cum o poți calcula!

Care este vârsta reală a inimii tale? Iată cum o poți calcula!

Bolile de inimă, accidentele vasculare și alte boli cardiovasculare combinate reprezintă cauza principală a mortalității globale. Studiile au arătat că in Europa, peste 920.000 de persoane fac un atac de cord în fiecare an, jumătate dintre aceștia fără să prezinte în prealabil niciun simptom.

Este imperios necesar să luați măsuri preventive pentru a păstra inima sănătoasă, cu atât mai mult cu cât cel mai comun simptom al bolii cardiace este, din păcate, moartea subită. Primul pas, în acest sens, este să aflați care este vârsta inimii, în analogie cu vârsta biologică.

Studiile arată că cei mai mulți americani cu vârste intre 30 și 74 de ani au inimi mult mai în vârstă decât actuala lor vârsta biologică.


Citește si HOROSCOPUL PLANTELOR VINDECĂTOARE. BOALA și planta ei de LEAC, pentru fiecare ZODIE în parte


Calculatorul de risc cardiovascular pentru 10 ani funcţionează având la bază o însumare a obiceiurilor de viaţă, a nivelului de colesterol, a presiunii arteriale şi a problemelor medicale, fiecare dintre aceste variabile afectând sănătatea inimii. Printre factorii asociaţi obiceiurilor de viaţă se numără fumatul, sportul şi obiceiurile alimentare.

Acest barometru al sănătății inimii ia în calcul sexul, vârsta, presiunea sistolică și starea curentă de sănătate, daca ești sub tratament pentru tensiune sau dacă ești diabetic.

În calcularea vârstei inimii se folosește și indicele de masă corporală - calculat după formula care împarte greutatea cu un sfert din înălțime. Acesta nu este instrumentul cel mai exact în ceea ce privește evaluarea riscurilor pentru sănătate, din cel puțin două motive: în parte pentru că folosește greutatea ca masură a riscului, când, de fapt, procentul ridicat de grăsime corporală este cel care mărește riscul de boală și, în plus, indicele de masă corporală nu spune nimic nici despre localizarea grăsimii în corp, mai ales dacă se situează în jurul stomacului (grăsime viscerală), ceea ce este mai important decât cantitatea generală de grăsime atunci când vine vorba de estimarea riscurilor pentru sănătate.

Proporția dintre talie și coapse este un indicator mai sigur pentru riscul unei boli viitoare pentru că o proporție mai mare indică existența unei mai mari cantități de grăsime viscerală, însă aceasta nu a fost inclusă în acest calculator.
Persoanele interesate de sănătatea inimii pot afla care este adevărata vârstă a ”ceasornicului” printr-un simplu test.

Click aici pentru a accesa calculatorul ce îți spune care este vârsta reală a inimii 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri