Nunta anului, între prinţul Harry şi actriţa Meghan Markle a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor. Cotidianul The Sun a publicat recent un material în care încearcă să răspundă la întrebarea cu privire la titlul de nobleţe care-i va reveni lui Meghan Markle după ce va intra oficial în familia regală britanică, sâmbătă, 19 mai, când îi va spune "da" prinţului Harry la Capela St. George din cadrul Castelului Windsor.
Începând de sâmbătă actriţa Meghan Meghan va purta titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Henry de Wales, preluând practic în întregime titulatura şi rangul soţului său. Eventualii copii care vor rezulta din această căsătorie vor purta titlurile de lord sau lady şi nu de prinţ sau prinţesă. Ei ar putea totuşi să poarte titulatura de prinţi printr-o decizie excepţională a reginei Elisabeta a II-a.
Dacă luăm şi cazul copiilor prinţului William, cel de-al doilea în ordinea descendenţei la tron după tatăl său, prinţul Charles, atunci, conform regulilor, doar întâiul născut, Alteţa Sa Regală Prinţul George ar fi trebuit să deţină titlul de prinţ. Surioara sa, Charlotte, ar fi trebuit să primească titlul Lady Charlotte Mounbatten-Windsor. Regina a hotărât însă în 2012 ca şi fetiţa să primească titlul de prinţesă.
Astfel, în 2012 regina a decis ca "toţi copiii fiului mai mare al prinţului de Wales să preia şi să se bucure de privilegiile rangului de Alteţă Regală cu titlul de prinţ sau prinţesă pe care să-l folosească înaintea numelui de botez".
Numele complet al lui Meghan este Rachel Meghan Markle, însă în anunţul Palatului Buckingham privind nunta sa cu prinţul Harry am fost numită doar Meghan şi probabil că va continua să-şi folosească doar prenumele în acţiunile oficiale la care va participa în calitate de soţie a prinţului Harry.
Actriţa în vârstă de 36 de ani nu va primi titlul de prinţesă. Conform speculaţiilor, prinţul Harry şi Meghan vor prelua titlurile de duce şi ducesă de Sussex de la regina Elisabeta a II-a a Mari Britanii, bunica prinţului Harry. Conform regulilor Coroanei Britanice, doar cei care s-au născut în familii regale pot folosi titlul de prinţ sau prinţesă urmat de nume.
Mama prinţului Harry, Diana, a primit titlul de prinţesă de Wales în mod formal şi în semn de curtoazie pentru că era soţia moştenitorului tronului, prinţul Charles de Wales, însă în mod oficial nimeni nu i s-a adresat vreodată cu titlul de prinţesă pentru că, deşi născută într-o familie nobiliară, nu era de sânge regal.
De asemenea, disponibile pentru Harry şi Meghan sunt şi titlurile de duce şi ducesă de Clarence sau de Buckingham, pentru că familiile care au deţinut aceste titluri nu au avut descendenţi până în prezent, iar conform regulilor, aceste titluri pot fi conferite din nou de către suveran persoanelor pe care le consideră potrivite pentru această onoare.AGERPRES