Două magazine alimentare din judeţul Cluj vindeau produse din carne expirate de 45 de zile şi legume cu mucegai, acestea fiind închise şi amendate cu 60.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au anunţat, marţi, că o cantitate de 128,8 kg de produse au fost oprite de la comercializare.
„În urma unui control de marţi al comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj la doi operatori economici din judeţul Cluj care comercializează produse alimentare au fost descoperite 45 de kg de produse – cremvuşti, salam, conserve, cu data durabilităţii expirate depăşită cu până la 45 de zile, legume, fructe cu pete de mucegai, depreciate, ouă cu excremente de pasăre, produse pe care era scurs lapte de consum.
Operatorii au primit amendă în cuantum de 60.000 de lei iar o cantitate de 128,8 kg de produse au fost oprite de la comercializare. Totodată, s-a dispus măsura opririi temporare a activităţii până la remedierea deficienţelor”, au spus reprezentanţii CJPC Cluj, potrivit Mediafax.
De asemenea, în cele două magazine nu erau respectate condiţiile de depozitare şi nici distanţarea socială, iar frigiderele erau ruginite.