Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Carpatica a fuzionat cu Patria Bank. Cum se va numi noua instituţie bancară

Carpatica a fuzionat cu Patria Bank. Cum se va numi noua instituţie bancară

de Daniela Ivan    |   

BNR a aprobat joi fuziunea prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica, în calitate de bancă absorbantă, şi Patria Bank, în calitate de bancă absorbită.

Carpatica a fost cumpărată, la începutul acestui an, de către Patria Bank, care a anunțat că urmărește fuziunea cu banca achiziționată, care este listată la Bursă. Noua instituţie se va numi Patria Bank.

Capitalul social al noii bănci va crește de la 220 de milioane de lei la 376 de milioane de lei, potrivit planului de fuziune. În ceea ce priveşte creditarea, banca rezultată vizează o triplare a stocului de credite nete până în 2019, acestea urmând să ajungă la 646 milioane de euro.

Instituţia de credit care va fi creată prin fuziunea Băncii Comerciale Carpatica şi Patria Bank va deveni profitabilă în 2017, iar în următorii trei ani îşi va majora activele cu circa 30%, până la 1,1 mld. euro, potrivit unei comunicări la Bursă. 

Afaceristul sibian Ilie Carabulea a vândut Banca Carpatica după ce aceasta a acumulat pierderi de 37,3 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri