Jurnalul.ro Cultură Carte Cartea care ne învaţă cum să câştigăm bani

Cartea care ne învaţă cum să câştigăm bani

O nouă carte, scrisă de o jurnalistă şi un guru în domeniul finanţelor, este prezentată ca fiind cea care deţine secretul prin care oricine se poate îmbogăţi, notează Daily Mail.

“The Having”, de Suh Yoon Lee şi Jooyun Hong, defineşte termenul de “a avea” şi modul în care ar trebui să ne cheltuim banii.

Cartea începe cu jurnalista Jooyun aflată în căutarea specialistei din domeniul finanţelor, Suh Yoon, care a oferit sfaturi celor mai bogaţi oameni din Coreea de Sud, pentru a o întreba dacă şi ea are cum să fie bogată.

Suh Yoon şi-a ales meseria de la vârsta de şase ani şi, din acel moment, a început să se pregătească pentru domeniul banilor. Aceasta crede că aproape orice persoană are capacitatea de a câştiga între trei şi şapte milioane de dolari, iar unii au capacitatea de a câştiga mult mai mult.

Suh Yoon a devenit, de curând, autoare de succes, după ce a oferit sfaturi celor mai bogaţi oameni din Coreea de Sud. Aceasta afirmă în cadrul cărţii că o persoană obişnuită poate să-şi atingă obiectivele financiare mai uşor dacă îşi ascultă adevăratele emoţii.

Cartea mai pune accentul pe faptul că ar trebui să renunţăm la a ne mai gândi la ce lipseşte din vieţile noastre şi să ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor pe care le avem deja. Suh Yoon mai spune că “a avea” este puterea care atrage mai mulţi bani şi sentimentul de bucurie faţă de lucrurile pe care le avem deja, ne va ajuta să avem mai mult.

De asemenea, cartea sugerează că universul ia energia emoţională pe care o oferim şi ne-o dă înapoi, asemenea unei oglinzi.

Cartea va fi publicată pe 5 februarie. 

Subiecte în articol: the having bani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri