Jurnalul.ro Cultură Carte Cărți devenite filme sau seriale de succes

Cărți devenite filme sau seriale de succes

de Maria Coman    |   

Probabil revelația anului pentru mine, și serialul, și cartea, a fost Oameni normali. Am văzut întâi serialul, apoi am citit cartea. E ok oricum, cred, pentru că e suficientă emoție cât să te prindă de două ori. Marianne este fiica unei familii înstărite și locuiește într-un conac impunător dintr-un orășel irlandez. Introvertită, cu o inteligență uneori prea ascuțită și cu o înfățișare incertă, are toate însușirile pentru a fi marginalizată de colegi. Connell, fiul menajerei, este chipeș și deștept, popular în tot liceul. Atracția care se naște între cei doi adolescenți are o forță magnetică. Cum vor evolua ei de-a lungul anilor de facultate și prin ce transformări va trece relația lor? Ce se va întâmpla atunci când diferențele sociale vor ridica ziduri între ei, când experiențele de viață îi vor strivi sub implacabilul lor? Cum își vor confrunta cei doi tineri demonii interiori? Cu Oameni normali, Sally Rooney își confirmă talentul portretistic dovedit încă de la bestsellerul Conversații cu prieteni, făcând radiografia celor mai mărunte detalii ale vieții emoționale a personajelor. Povestea este alertă și captivantă, scrisă nemilos, dar cu inflexiuni de tandrețe: nu atât un roman de dragoste, cât mai ales unul de maturizare – despre cunoașterea de sine, despre metamorfozele prieteniei, despre influențele familiale și sociale, precum și despre barierele dintre noi, cei dintr-o lume conectată, aparent fără bariere.

Neortodox ne vorbește despre un copil curios crescut în lumea izolată a hasidicilor Satmar din Brooklyn, Deborah Feldman s-a străduit să înțeleagă și să respecte restricțiile inflexibile care-i dictau viața de zi cu zi. De la ce putea citi până la oamenii cu care avea voie să vorbească, practic toate aspectele identității ei erau controlate strict. Măritată la 17 ani cu un bărbat pe care-l văzuse doar o jumătate de oră și lipsită de o educație tradițională, nu a reușit să întrețină relații fizice cu soțul ei timp de un an. 

În memoriile sale despre cum a crescut într-o comunitate hasidică rigidă, Deborah Feldman dezvăluie cum arată viața când ești prins în capcana unei secte religioase care pune mai mult preț pe tăcere și suferință decât pe libertățile individuale.

Cu o scriitură excepțională, Deborah Feldman își amintește cum clipele în care citea pe furiș despre personajele literare pline de forță create de Jane Austen și Louisa May Alcott au ajutat-o să caute un alt mod de viață – unul de care a știut că trebuie să profite atunci când, la vârsta de 19 ani, a născut un fiu și și-a dat seama că nu doar viitorul ei e în joc, ci și al lui.

Remarcabilă și fascinantă, Neortodox este o carte pe care nu poți s-o lași din mână.

Suflete Pereche, un recent serial Netflix. Cum îţi găsești perechea? Foarte simplu: îţi faci un test ADN și, în scurtă vreme, urmează să fii potrivit cu partenerul perfect. Aceasta este promisiunea companiei Potrivește-ţi ADN-ul, care a descoperit gena capabilă să determine sufletul-pereche. Milioane de oameni din întreaga lume au beneficiat de serviciile companiei.

Dar există și dezavantaje: distrugerea multor relaţii și schimbarea concepțiilor despre iubire și romantism.

Cinci oameni au primit vestea că au fost „Potriviţi”. Fiecare urmează să-și cunoască adevărata dragoste, dar nu tuturor le este garantată fericirea. Pentru că până și sufletele-pereche pot avea secrete înfiorătoare…

Călătoarea este povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER, o poveste fără rival, cu personaje de neuitat și detalii istorice savuroase. Anul 1945. Claire Randall, fostă soră medicală, se întoarce din război și pleacă împreună cu soțul într-o a doua lună de miere. Dar o stâncă magică dintr-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp, care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de lupte, în Anul Domnului… 1743. Azvârlită într-un alt secol, protagonista trebuie să înfrunte conspirații, primejdii și pasiuni care îi amenință viața… și îi pun la încercare inima. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Frazer și, destul de repede, Claire trebuie să aleagă între fidelitate și dorință, între doi bărbați, între două vieți.

Forma Apei, o  legătură dincolo de cuvinte, transformată într-o ecranizare de excepţie, câștigătoare a patru premii Oscar, ediția 2018: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră, cea mai bună scenografie. Este anul 1962 şi Elisa Esposito, o femeie mută, rămasă orfană din copilărie, se luptă cu monotonia vieţii de îngrijitoare în schimbul de noapte la Centrul de Cercetări Aerospaţiale Occam din Baltimore. Dacă n-ar fi Zelda, o colegă de serviciu care se poartă protector cu ea, şi Giles, vecinul ei iubitor, Elisa nu ştie cum ar suporta existenţa cotidiană. Apoi, într-o noapte fatidică, Elisa vede ceea ce nu-i era îngăduit să vadă, secretul cel mai bine păzit al Centrului: un om-amfibie, capturat în Amazon şi studiat în scopurile Războiului Rece. Creatura este înspăimântătoare, dar magnifică în acelaşi timp, capabilă să înţeleagă limbajul şi emoţiile... iar Elisa nu se poate ţine deoparte. Recurgând la limbajul semnelor, cei doi învaţă să comunice. În scurt timp afecţiunea se transformă în dragoste, iar creatura devine singura raţiune de a trăi a Elisei.



 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri