Jurnalul.ro Cultură Carte Cărțile premium ale verii

Cărțile premium ale verii

de Florian Saiu    |   

​​​​​​​V-ați conturat sau nu lista lecturilor de vară, titlurile pe care vi le propunem mai jos vă vor determina probabil să vă reconsiderați opțiunile. Și nu în virtutea vreunei toane, ci pentru că volumele evidențiate în continuare chiar sunt printre cele mai bune alegeri ale acestei veri incandescente.   

1. „Abandon”, de Abdulrazak Gurnah

Premiul Nobel pentru Literatură

„Abandon” este prima carte semnată de Abdulrazak Gurnah, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, care a văzut lumina tiparului (și) în România, la Editura Litera.

Repere de lectură:

În zorii unei zile din 1899, într-un orășel de pe coasta Oceanului Indian, nu departe de Mombasa, Hassanali pornește spre moschee. Nu ajunge însă acolo, deoarece din deșert se împleticește spre el un englez murdar și epuizat care îi cade la picioare. Bărbatul acela este Martin Pearce - scriitor, călător și orientalist debutant. După o perioadă de refacere, Pearce îl vizitează pe Hassanali ca să-i mulțumească pentru că l-a salvat, însă acolo o cunoaște pe sora lui Hassanali, Rehana, care îl cucerește instantaneu.

În acest orășel părăginit de la marginea vieții civilizate, în timp ce imperiul se pregătește să treacă în noul secol, începe o poveste de dragoste pasională care face punte între două culturi, urmând să reverbereze de-a lungul a trei generații și peste continente.

„Impresionant! O explorare meticuloasă și sensibilă a modului în care memoria ne consolează și inevitabil ne dezamăgește.” Sunday Times

2. „Paradis”, de Abdulrazak Gurnah

„Paradis” este cel de-al doilea titlu marca Abdulrazak Gurnah publicat vara aceasta de Editura Litera.

Repere de lectură:

Yusuf duce o viață liniștită cu familia sa într-un orășel din Africa de Est, iar când e înștiințat că urmează să plece departe de casă primește vestea senin. Nu-i trece prin minte să întrebe de ce trebuie să-l însoțească pe unchiul Aziz și de ce a fost organizată atât de rapid expediția; nu întreabă nici măcar când se va întoarce. Adevărul este că „unchiul“ e un negustor bogat și puternic, iar Yusuf i-a fost încredințat drept zălog pentru datoriile tatălui său.

„Paradis” este o tapiserie complexă în care se întrețes mituri, visuri și tradițiile biblică și coranică, povestea maturizării unui băiat într-o Africă măcinată de colonialism și violență.

„Gurnah își descrie lumea într-o proză poetică deopotrivă pură și lucidă - un mic paradis în sine”, Guardian

3. „M. Fiul secolului”, de Antonio Scurati

Premiul Strega

Intimidantul volum (912 pagini) semnat de italianul Antonio Scurati, istoric recompensat cu cea mai înaltă distincție literară din „Cizmă” - Premiul Strega - a văzut lumina tiparului (în România) anul acesta, tot la Editura Litera, în Colecția Clasici.

Repere de lectură:

Italia este epuizată. Sătulă de clasa politică. Sătulă de moderații inepți și de mașinațiile agonizante ale unei democrații ce pare să nu mai funcționeze. În timp ce liderii țării au stat cu mâinile în sân, bucurându-se de siguranța Parlamentului, un om din exterior a urcat până în vârf. Este un inadaptat prin excelență, un protector al veteranilor de război demobilizați rușinos, un vagabond care-și caută drumul. Vorbește în numele proscrișilor, al renegaților și al celor care pun mai presus de orice puritatea ideologică. Este un fost lider socialist înlăturat de partidul său, directorul unui mic ziar de opoziție, un agitator politic neobosit. Ca un animal, simte că se apropie schimbarea. Este Benito Mussolini. 

„M. Fiul secolului” descrie ascensiunea fascismului din perspectiva fondatorului său. Bogată în detalii și doldora de documente și surse autentice, este o operă impecabilă de ficțiune istorică, cu o rezonanță dramatică în epoca noastră. 

„Un portret al lui Benito Mussolini cu atât mai precis și mai bine reliefat cu cât este concret și riguros. O lucrare îndrăzneață, fluidă, impresionantă.” Le Figaro 

4. „Gramatica limbii române”, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”

Mereu actual, niciodată epuizat (nici de elevi, nici de studenți, nici de profesori, cu atât mai puțin de politicieni), acest impresionant cărțoi a fost (re)publicat în luna iunie a acestui an de Editura Litera în colaborare cu Editura Academiei Române. Mai precis, volumul reprezintă o reeditare a celor două volume care formează Gramatica limbii române apărută la Editura Academiei Române în 2008, sub egida Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române.

„Oferind o descriere actualizată prin luarea în considerare a evoluției limbii și a progreselor înregistrate în domeniul lingvisticii și al cercetării gramaticale în ultimele decenii, Gramatica limbii române și-a propus să constituie o punte de legătură între viziunea curentă (mai mult sau mai puțin tradițională) asupra organizării gramaticale a limbii române și cercetările perioadei care i-a urmat; prin asimilarea tendințelor novatoare și prin adoptarea unui mod transparent atât în prezentarea fenomenelor, cât și sub aspectul dificultăților specifice de interpretare și clasificare a faptelor, această gramatică va putea oferi, sperăm, o deschidere către și pentru studii ulterioare, dar și un temei și un imbold de înnoire a predării (gramaticii) limbii române în școală, în sensul înțelegerii organizării limbii și a mecanismelor de utilizare a sistemului în procesul de comunicare” - Editorii.

5. „Totul despre creier”, Dorling Kindersley (DK)

Sunt creierele masculine și feminine cu adevărat diferite? De ce adolescenții sunt impulsivi și rebeli? Oare va fi posibil să ne conectăm curând creierele prin Cloud?Bazându-se pe cele mai recente cercetări științifice, această carte tipărită în România de Editura Litera te va iniția în secretele propriului creier. Te va călăuzi de la meandrele memoriei și ale personalității, la cele ale emoțiilor și comunicării. Cu grafice clare și ușor de înțeles, volumul de față demitizează procesele complexe care au loc în creier.

6. „Amurgul democrației. Seducătoarea atracție a autoritarismului”, de Anne Applebaum

Premiul Pulitzer

Un istoric câștigător al Premiului Pulitzer explică, într-un limbaj clar, de ce elitele din democrațiile mondiale sunt atrase de naționalism și de autoritarism. Din Statele Unite și Marea Britanie până în Europa continentală și dincolo de ea, democrația liberală este atacată, iar autoritarismul e în ascensiune. În „Amurgul democrației” (Editura Litera, Colecția Kronika, 2022), Anne Applebaum, istoric al atrocităților regimului sovietic și printre primii jurnaliști americani care au avertizat în privința tendințelor antidemocrate din Occident, explică ispita naționalismului și a autocrației. Liderii despotici nu conduc însă singuri. Se bazează pe aliați politici, birocrați și figuri publice pentru a le pava drumul și a-i sprijini. Partidele autoritare și naționaliste apărute în democrațiile moderne oferă noi surse de avere sau de putere partizanilor. Applebaum descrie mulți dintre noii contestatari ai liberalismului din toată lumea, dovedind că folosesc teorii ale conspirației, polarizări politice, rețele sociale și chiar nostalgia pentru a schimba societăți. Elegant scrisă și cu argumente pertinente, „Amurgul democrației” este o analiză sclipitoare a schimbărilor actuale și o imagine încurajatoare a drumului către revenirea la valori democrate.

„O relatare revelatoare și, uneori, șocantă, dar niciodată disperată a ascensiunii autoritarismului în Occident.“ Los Angeles Review of Books

7. „Istoria civilizațiilor în 1000 de obiecte”, Dorling Kindersley (DK)

Obiectele pe care le lăsăm în urmă vorbesc despre trecutul nostru. Ele ne permit însă și o privire pătrunzătoare în viețile strămoșilor. „Istoria civilizațiilor în 1000 de obiecte” (Editura Litera) ne aduce în fața ochilor o adevărată comoară de artefacte fascinante - din preistorie în zilele noastre, de la lucruri cotidiene la unele excepționale -, dezvăluind istoria civilizațiilor umane de-a lungul vremurilor.

8. „Războiul. O istorie ilustrată completă”, Dorling Kindersley (DK)

Această adevărată enciclopedie acoperă cinci mii de ani de conflicte, începând cu primele bătălii până la Războiul Civil Sirian. Analizând campanii și cauze, luptători și comandanți, tactici, arme și tehnologii care au modelat războaiele în întreaga lume, „Războiul. O istorie ilustrată completă” (Editura Litera) este un ghid al preocupărilor umane violente, deseori romanțate ori turnate în povești și legende cu domnițe și cavaleri neprihăniți. De neratat!

9. „Arta. Idei fundamentale”, Dorling Kindersley (DK)

Cum au dat grecii antici formă frumuseții ideale? Culoarea are o influență directă asupra sufletului? Volumul de față analizează aceste întrebări și altele, explorând mișcări, teme și stiluri artistice esențiale în peste două sute de lucrări de artă pe o gamă largă de medii.

Cu un limbaj accesibil, infografice istețe și imagini bogate, volumul „Arta. Idei fundamentale” (Editura Litera) elimină jargonul istoriei și al teoriei artei, propunând în schimb observații incitante despre comori vechi sau nestemate descoperite recent.

Subiecte în articol: Abdulrazak Gurnah
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri