De ce se destramă atât de multe relații la pragul de doi ani? O explicație superficială pe care o auzim des este: „Am încetat să mai fiu îndrăgostit.” Dintr-o perspectivă biochimică, există un sâmbure de adevăr în această afirmație.
Tranziția de la „a te îndrăgosti” la „a iubi” este dificilă pentru mulți oameni. Ei sunt dependenți de euforia neurochimică a infatuării și preferă să urmărească mereu ceva nou, sperând ca acea fericire să dureze pentru totdeauna.
Fiecare căsătorie trece prin „sindromul celor doi ani” — dacă reușești să-l depășești, ai câștigat, și iată de ce:
1. A renunța înainte de doi ani poate fi ideea corectă
Există un potențial beneficiu în această decizie. La trei până la șase luni într-o relație nouă (moment în care cele mai intense explozii chimice încep să se domolească, conform unui studiu comparativ din Journal of Neurophysiology), poate fi exact momentul potrivit pentru a încheia relația. În acest punct, vezi persoana mai clar și te întrebi ce ai văzut inițial la ea.
Deci, dacă ai realizat că această persoană nu este cineva cu care vrei să îți petreci o parte importantă din viață, termină acum. E mai bine să nu aștepți să se instaleze obișnuința.
2. A renunța pentru că „emoția s-a stins” ar putea fi o greșeală
Dacă dorința ta de a pune capăt relației are mai mult de-a face cu dispariția „emoției” decât cu o perspectivă mai clară asupra incompatibilităților dintre voi, poate ar trebui să faci o pauză și să îți reanalizezi motivațiile. Dorința de a fugi ar putea avea mai mult legătură cu schimbările chimice din relația actuală.
Cei care sunt mereu în căutarea de noi parteneri ar putea deveni „dependenți de infatuare”. Aceștia sunt oamenii care tânjesc după fiorii pe care doar o nouă relație îi poate oferi și caută „partenerul perfect” mai degrabă decât o relație reală cu o persoană imperfectă.
Numai tu poți decide dacă relația ta este suficient de durabilă pentru a continua pe termen lung. Cercetări publicate în Cerebral Cortex Journal arată de ce nu ar trebui să uităm să luăm în considerare chimia din spatele diferitelor faze ale iubirii atunci când ne cântărim gândurile și sentimentele.
3. După doi ani, apare „iubirea de companie”
Această fază este cunoscută sub diverse denumiri, inclusiv sistemul de atașament și iubirea de companie. Într-o iubire angajată, te muți într-un circuit biochimic mai puțin frenetic, cu o curbă mai liniștită. Așa cum atracția chimică este diferită, un studiu din Social Cognitive and Affective Neuroscience Journal explorează modul în care iubirea pe termen lung activează diferite circuite între creier și corp — diferite, dar nu neapărat mai bune sau mai rele.
Nu este adevărat că în relațiile de lungă durată nu vei mai simți dorință. Cu toate acestea, sexul și romantismul nu mai sunt forțele principale care susțin relația. Gândurile tale trec dincolo de o noapte de sâmbătă. Devii mai pragmatic.
Există o nouă chimie care stă la baza gândurilor, sentimentelor și senzațiilor fizice pe care le ai față de această persoană cu care ai ales să rămâi. În locul euforiei inițiale, acum există un flux constant de endorfine care îți invadează sinapsele și fluxul sanguin. Endorfinele sunt chimic foarte similare cu morfina, așa cum arată un studiu din Journal of Pharmacology, Biochemistry, and Behavior.
4. După doi ani, se instalează calmul indus de endorfine
Într-o relație de durată, doi parteneri care se iubesc activează eliberarea de endorfine unul în celălalt. Acest hormon rezidă la terminațiile nervoase din creier și călătorește între sinapse, creând efectul calmant și anxiolitic al endorfinelor. Cercetările de la Universitatea din Praga sugerează că, într-o relație stabilă, nivelul de endorfine crește în timp, mulțumită acestei iubiri constante.
Mai mult, pe lângă endorfinele calmante, există o mulțime de oxitocină — hormonul care ne împinge să ne legăm de un partener și să rămânem legați — care circulă în corpurile voastre datorită gesturilor tandre de zi cu zi, cum ar fi ținutul de mână sau îmbrățișările.
Mai mult, te bucuri în continuare de beneficiile chimice majore asociate intimității fizice. Senzațiile corpului nu se schimbă de la faza de atracție la cea de atașament. Cu alte cuvinte, dacă era bine înainte, este tot bine. Multe cupluri spun că legătura lor devine mai puternică pe măsură ce intimitatea se adâncește.
Pentru cei mai mulți, menținerea pasiunii într-o relație pe termen lung necesită intenție și efort. Cu distrageri precum copiii, munca și tentațiile care cer mai puțină intimitate, trebuie să găsești timp pentru romantism și noi moduri de a reaprinde conexiunea cu partenerul. Nu e ușor, dar iubirea de lungă durată vine cu multe recompense.