Jurnalul.ro Ştiri Externe Un câștigător la loterie este așteptat de 2 ani să-și ridice premiul. Suma uriașă care nu a fost revendicată

Un câștigător la loterie este așteptat de 2 ani să-și ridice premiul. Suma uriașă care nu a fost revendicată

de Redacția Jurnalul    |   

Un câștigător la loterie în 2022 nu și-a ridicat premiul nici până asăzi. Acesta a participat la o tragere loto din Bavaria Superioară și a obținut 1 milion de euro.

Loteria a făcut mai multe apeluri pentru a-l identifica pe câștigător dar fără succes, notează antena3.ro.

„Cine a jucat un bilet de loterie în Bavaria Superioară acum doi ani și a câștigat peste un milion de euro?” a fost întrebarea transmisă de Administrația de Stat a Loteriei și Cazinourilor, în 6 august 2024. 

Biletul câștigător a fost jucat la loteria suplimentară Game 77, iar biletul are numărul 0299095.

Câștigătorul este așteptat de doi ani să-și revendice premiul

Premiul nu a fost revendicat nici acum, a spus Verena Ober, purtătoarea de cuvânt a loteriei. 

„Este un lucru neobișnuit. Majoritatea câștigătorilor ne contactează în primele 12 săptămâni”, spune Verena Ober, purtătoarea de cuvânt a loteriei. 

În Germania, câștigurile la loterie trebuie revendicate în termen de trei ani, altfel expiră. Perioada începe de la sfârșitul anului în care s-a desfășurat extragerea.

Pentru premiul câștigat în august 2022, termenul limită pentru revendicarea acestuia este 31 decembrie 2025.

„Uitați-vă în buzunarele jachetei, sertare, genți sau serviete, portofele sau oriunde mai păstrați biletele jucate”, au mai transmis reprezentanții loteriei, potrivit antena3.ro.

Subiecte în articol: loto premiu germania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri