Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cât costă un post de inspector naval – flagrant de Ziua Copilului

Cât costă un post de inspector naval – flagrant de Ziua Copilului

de Diana Scarlat    |   

În România se vorbește de mulți ani despre angajările plătite cu mii de euro, pentru care bugetarii plătesc șpaga șefilor de birouri sau directorilor de instituții pubice. Nimeni nu recunoaște că deja avem un sistem de angajări bazat pe aceste practici, care, de altfel, constituie chiar explicația pentru casele și mașinile scumpe ale unor angajați la stat, cu salarii care nu le-ar permite nici jumătate din luxul pe care-l afișează. Din fericire, DGA mai prinde în flagrant, din când în când, astfel de funcționari care percep taxe de angajare de la viitorii colegi.

 

În ultimul timp s-au folosit intermediari, persoane care să negocieze cu viitorii bugetari fără a implica direct decidenții din sistem. O astfel de persoană care intermediază șpăgile pentru angajare a fost prinsă în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie la Constanța, chiar pe 1 iunie, când bugetarii ar fi trebuit să se relaxeze în minivacanța acordată de guvern, Femeia a primit, de Ziua Copilului, 4.500 de lei, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR), în vederea încadrării unui tânăr pe un post de inspector tehnic în această instituție. Operațiunea a fost făcută de Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

 

Șpăgara a fost urmărită după ce tânărul care ar fi trebuit să devină inspector a depus un denunț, pe 31 mai, la S.J.A. Constanţa împotriva persoanei care intermedia mita, “persoană fără calitate specială, care i-a promis că în schimbul sumei de 3.000 de Euro îşi va trafica influenţa pe lângă funcţionari ai ANR, în vederea obţinerii unui post de inspector tehnic, deși nu avea nicio legătură cu persoane din instituție”, explică DGA, într-un comunicat de presă.

 

Viitorul inspector i-a trimis intermediarei mai întâi 2.000 de euro, prin intermediul mamei lui, pe 23 mai. Urma să fie angajat fără măcar să se prezinte la concurs, iar femeia care a primit banii a mai cerut 1.000 de euro, motivând că unul dintre membrii comisiei ar solicita mai mulţi bani, pentru că denunțătorul nu are experienţă. Acțiunea de flagrant a fost organizată chiar de Ziua Copilului, iar șpăgara a fost reținută și va fi judecată pentru trafic de influenţă. Astfel de cazuri sunt frecvente în sistemul bugetar, dar ajung să fie cunoscute doar dacă plătitorii de șpagă doresc să colaboreze cu autoritățile.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri