Jurnalul.ro Ştiri Politică Cât de legală este amânarea dezbaterii moțiunii de cenzură

Cât de legală este amânarea dezbaterii moțiunii de cenzură

Moțiunea de cenzură, cu care este amenințat guvernul Cîțu, aprinde spiritele pe întreaga scenă politică. Liberalii vor cu disperare să amâne  dezbaterea ei până după alegerile din PNL, unde se va hotărî cine va conduce partidul.

Însă avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, spune că o astfel de măsură nu este tocmai legală.

"Bineînțeles că ce spunem noi juriștii și buchisitori în ale constituției nu are nici o importanță în furia politicianistă anti-constituțională din zilele noastre. Nu ești însă jurist bun dacă nu ești puțin încăpățănat :))

Deci, stabilirea votului pe moțiune la o distanță atât de lungă de citirea ei în Parlament, adică după 3 săptămâni - 1 octombrie 2021 și la o lună de la depunerea ei, este o altă bătaie de joc la adresa principiilor constituționale. Moțiunea de cenzură presupune o procedură accelerată și, chiar dacă nu este prevăzut un termen maxim în care trebuie epuizată prin vot, caracterul rapid al procedurii rezultă atât din natura ei cât și din multele considerații ale CCR.

Într-o decizie mult mai noua (nr. 609 din 14 septembrie 2020) CCR spune acest lucru sub următoarea formă: <

În Regulamentul comun al CD și Senatului regulile de procedură aplicabile moțiunii de cenzură sunt cele de la votul de învestitură al Guvernului, unde se prevede clar că votul are loc după cel mult 15 zile de la primirea programului și listei Guvernului, în condițiile în care oricum trebuie să aibă loc și audierile individuale ale miniștrilor.

Ca atare, o moțiune de cenzură ar trebui să fie votată, în baza principiului simetriei, în cel mult 15 zile de la data depunerii ei - 17.09.2021, doar astfel putându-se vorbi de loialitate constituțională și de bun simț constituțional", scrie juristul pe Facebook.

Subiecte în articol: adrian ton neacsu moţiune
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri