Jurnalul.ro Cultură Câteva dintre cel mai bine vândute cărți ale momentului 

Câteva dintre cel mai bine vândute cărți ale momentului 

de Maria Coman     |   

E foarte cald afară, așa că e un moment bun să căutăm cărți care să ne răcorească un pic, ca o limonadă acidulată. Așa că vă propun astăzi câteva idei de genul acesta, bune și de pus în bagajul de vacanță. Cu dragoste, cu aventuri, cu multe surprize, cu de toate. 

 

Ipoteza iubirii Olive Smith este în anul al treilea de doctorat la Universitatea Stanford și nu crede în relațiile romantice de durată. Dar prietena ei cea mai bună este sigură de importanța iubirii, așa că, pentru a o convinge pe Anh că se întâlnește cu cineva și că este pe drumul cel bun pentru a fi fericită până la adânci bătrâneți, Olive trebuie să ia o hotărâre. Oamenii de știință au nevoie de dovezi. Așadar, ca orice biolog care se respectă, Olive intră în panică și se sărută cu primul bărbat pe care îl vede. Acel bărbat este nimeni altul decât Adam Carlsen, un tânăr profesor în vogă și un mârlan bine-cunoscut. Tocmai de aceea, Olive este de-a dreptul uluită când tiranul laboratorului de la Stanford acceptă să intre în joc și să fie iubitul ei fals. Dar când o mare conferință științifică o ia razna, turnând acid peste cariera lui Olive, Adam o surprinde din nou cu sprijinul său de neclintit și cu un abdomen ca de piatră... cu pătrățele și tot tacâmul. Dintr-odată, micul lor experiment se apropie periculos de mult de combustie. Iar Olive descoperă că singurul lucru mai complicat decât o ipoteză despre iubire este să-și pună propria inimă sub microscop.

Acea scânteie Autumn și Donovan sunt protagoniștii unui joc al sincronicităților. Destinul îi include pe amândoi într-o serie de întâmplări și circumstanțe din care nu au cum să scape. Trebuie să se vadă, trebuie să colaboreze, chiar dacă tensiunea dintre ei crește și devine insuportabilă. Cu fiecare întâlnire, Autumn se simte din ce în ce mai atrasă de el, ceea ce o face să vrea să fugă și mai mult. Și mai departe. Trecutul o urmărește, e ca o umbră care-i acoperă inima. Însă Donovan nu e doar sexy și nu are doar skill-uri de avocat de succes, ci e perseverent și, ușor-ușor, străduindu-se mai mult de un an să o convingă de sentimentele lui, reușește să dărâme zidul. Autumn îi împărtășește cel mai întunecat și mai dureros secret din viața ei. Surprinzător, felul în care el îi susține vulnerabilitatea o face să capete încredere în el și să îi ofere o șansă. Totul decurge de minune între ei, până la un anumit moment 

Parteneri în crima dragostei ​​ Doi orfani, Elia și Patrick, se regăsesc peste ani, într-o postură neașteptată – cea de spion. El este sexy și... greu de cucerit, iar ea este magnetică și atât de rece în aparență. Setea de afecțiune reprimată atâția ani se dezlănțuie însă neașteptat, devine din ce în ce mai năvalnică și astfel ia naștere o poveste de dragoste brodată cu multă adrenalină. Ca întotdeauna, contrariile se atrag. Dar dacă nu sunt atât de diferiți pe cât credeau? Dacă inimile lor sunt pregătite să bată la unison în cel mai frumos mod cu putință, iar ei nici măcar nu sunt conștienți de asta? Răzbunarea, deși pare că aduce eliberare și satisfacție, este mai amară și mai greu de suportat decât iertarea. Elia nu vrea să devină un soldat lipsit de valoare, care își dă viața pentru nimic, dar nici nu poate renunța la misiunea ei de a descoperi cine i-a ucis părinții. În tot acest joc nebun, găsește sprijin în Patrick, spionul vieții ei. Setea de răzbunare îi apropie, provocând un foc de artificii pe cerul celor doi.

Fata care nu se putea opri din mers Rima este o fată din Damasc care nu se poate opri din mers. Mama ei o leagă de pat, iar sfoara îi este îndeajuns de lungă încât să-i permită să exploreze camera, dar prea scurtă ca să poată ieși din casă. Rima citește enorm, însă refuză să vorbească. Ea desenează și-și scrie povestea, însă asta nu poate ține decât atâta vreme cât singurul pix, albastru, va mai avea pastă. Rima trăiește într-un oraș sfâșiat de război, scufundat în teroare, într-o țară, Siria, căzută pradă nebuniei. Vocea naratoarei, a unei fetițe care nu se poate opri din mers, dar care nici nu vorbește, devine cea mai lucidă expresie a ororilor războiului.

Secretele din Jaipur Malik, protejatul lui Lakshmi, artista care făcea minunate tatuaje cu henna, a crescut și a terminat cursurile unei prestigioase școli. Atunci când devine ajutorul directorului administrativ al Palatului Regal din Jaipur, trebuie să îl ajute pe acesta să ducă la îndeplinire construirea unui cinematograf modern. Dar Malik descoperă destul de repede că nimic nu s-a schimbat în Orașul Roz: banii și favorurile se împart cu generozitate doar celor foarte discreți.

Balconul noului cinematograf se prăbușește chiar în timpul inaugurării, iar vina este aruncată pe cel mai la îndemână țap ispășitor. Malik își dă seama că secretele din Jaipur sunt mai întunecate decât își imaginase și că numai Lakshmi, cea care le cunoaște cel mai bine, poate îndrepta lucrurile.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri