Cei mai mulţi kilometri de autostradă au fost deschişi traficului în anul 2013, respectiv 117,885, iar cei mai puţini în 2006 (17,58).
Cea mai veche autostradă din România este Bucureşti - Piteşti, km 10+600 - km 105+500, dată în exploatare în anul 2000. Lungimea acesteia este de 96 de kilometri, iar costurile s-au situat la circa 248,693 milioane de lei, fără TVA. Autostrada Bucureşti-Piteşti a fost construită cu bani de la bugetul de stat de consorţiul Federici-Astaldi-Todini.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are planificaţi la execuţie, anul acesta, 467,27 kilometri de autostradă, conform contractelor de lucrări în derulare sau aflate în procedură de licitaţie din anul 2015, bugetul total alocat depăşind 1,73 miliarde de lei.
Anul acesta, CNADNR are alocată prin bugetul de stat suma de 4,233 miliarde de lei, cu 0,77% mai mare faţă de prevederile bugetare aferente lui 2015.