Jurnalul.ro Ştiri Externe Catolicii celebrează Vinerea Mare în faţa catedralei Notre-Dame, la trei ani de la incendiul devastator

Catolicii celebrează Vinerea Mare în faţa catedralei Notre-Dame, la trei ani de la incendiul devastator

Sute de credincioşi catolici s-au reunit în Vinerea Mare pentru a se ruga şi a cânta în faţa catedralei Notre-Dame din Paris, la exact trei ani după ce acoperişul monumentului a fost distrus într-un incendiu devastator, potrivit Reuters.

Notre-Dame este închisă pentru restaurare după ce un incendiu produs în 2019 i-a distrus acoperişul şi a dus la prăbuşirea fleşei, sub privirile îngrozite ale localnicilor şi turiştilor.

Câteva sute de persoane s-au adunat vineri pe Île de la Cité, o insulă pe fluviul Sena, pentru a audia slujba la umbra macaralei şi a schelelor care au învelit catedrala datând din secolul al XII-lea după incendiu.

''Credem că Eşti aici cu noi, alături de noi, pentru a ne reda pacea în mijlocul furtunii'', a spus rectorul catedralei, Patrick Chauvet, pe esplanada din faţa celebrului monument.

Chauvet a oficiat serviciul religios alături de arhiepiscopul Georges Pontier, care administrează temporar Arhidioceza Parisului, după ce Michel Aupetit a demisionat anul trecut.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a promis că va redeschide catedrala pentru credincioşi până în 2024, când Parisul va găzdui Jocurile Olimpice de Vară.

Macron are prevăzut vineri seară o scurtă pauză în campania prezidenţială pentru a vizita şantierul lucrărilor de reconstrucţie a catedralei, iar un alt serviciu religios este programat să se desfăşoare pe esplanada din faţa catedralei în ziua de Paşte.

Subiecte în articol: notre-dame
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri