Jurnalul.ro Cultură Teatru „Cavalleria Rusticana & Pagliacci”, „Note de primăvară”, „Norma” și „Giselle”, pe scena Operei Naționale București

„Cavalleria Rusticana & Pagliacci”, „Note de primăvară”, „Norma” și „Giselle”, pe scena Operei Naționale București

de Magdalena Popa Buluc    |   

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

Joi, 17 martie, începând cu ora 18:30, în Sala Mare a Operei Naționale București va avea loc „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, în regia regretatului Ion Caramitru. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta, iar publicul o va putea urmări pe soprana Luiza Fatyol în calitate de invitată în rolul Nedda și pe tenorul Teodor Ilincăi în debut în rolul Canio. Distribuția reprezentației: „Cavalleria Rusticana”: Santuzza - Sorina Munteanu, Lola - Sorana Negrea, Turiddu - Alin Stoica, Alfio - Vicențiu Țăranu, Mamma Lucia - Sidonia Nica; „Pagliacci”: Nedda - Luiza Fatyol (invitată), Canio - Teodor Ilincăi (debut), Tonio - Lucian Petrean, Beppe - Andrei Lazăr, Silvio - Adrian Mărcan. Aceste două opere pe care tradiția îndelungată le-a reunit de mult într-o singură reprezentație, impresionează publicul și melomanii prin frumusețea muzicii și a frazelor vocale din arii, duete și ansambluri în care personajele trăiesc veridic drama vieții lor.

Vineri, 18 martie, începând cu ora 18:30, vă așteptăm în foaierul galben la recitalul „Note de Primăvară”. În acea seară vor interpreta soliștii Silvia Sorina Munteanu (soprană), Cristian Ioan Ardelean (bariton), Adriana Dumitriu (soprană), Robert Andraș (tenor), Iosia Balteș (tenor), Ana Maria Lungu (soprană), acompaniați la pian de către Silviana Ana Cîrdu. Programul serii include lucrări celebre ale marilor compozitori precum Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Franz Lehár, Richard Wagner, Charles Gounod, Gustav Mahler, și alții. Conceptul regizoral poartă semnătura lui Alexandru Nagy. Astfel de seri de muzică se bucură de foarte mare succes la publicul meloman, deoarece oferă prilejul de a asculta mai mulți artiști într-o seară interpretând  pagini celebre, dintre care unele din lucrări ce nu se află în repertoriul actual al teatrului nostru.

Sâmbătă, 19 martie, începând cu ora 18:30, vă invităm la spectacolul cu opera „Norma” de Vincenzo Bellini, în extraordinara regie semnată de Alice Barb. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ethan Schmeisser, directorul muzical al teatrului nostru. Publicul o va putea urmări din nou pe soprana de renume internațional  Elena Moșuc în calitate de invitată în rolul titular pe crae l-a realizat prestigios la premiera care a inaugurat stagiunea centenară. Distribuția reprezentației: Norma - Elena Moșuc (invitată), Adalgisa - Mihaela Ișpan, Pollione - Daniel Magdal, Oroveso - Iustinian Zetea, Clotilda - Sidonia Nica, Flavio - Andrei Lazăr.

Duminică, 10 martie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, în regia și adaptarea coregrafică a lui Mihai Babuşka. Povestea lui Giselle gravitează în jurul temelor iubirii, spiritelor pădurilor, forțelor naturii și morții. Al doilea act al baletului, în care toată lumea poartă alb, este cunoscut sub numele de "actul alb".

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri