Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, spune că vrea să îi angajeze la una dintre instituţiile din subordinea CJ pe cei doi brutari srilankezi, care lucrează în Ditrău (Harghita).
"Urmăresc de câteva zile cazul celor doi muncitori din Sri Lanka, angajaţi la o brutărie din Ditrău, judeţul Harghita. Etapa în care a ajuns astăzi această situaţie îmi aduce aminte, din nou, că nu dezbinarea, rasismul sau xenofobia sunt caracteristicile acestui neam. Unicitatea noastră rezonează cu toleranţa, înţelegerea, o bună comuniune şi grijă pentru cei din jur. Noi mereu am respirat aceste valori. Nu am putea fi altfel. Am decis ca luni dimineaţă să îi contactăm pe cei doi muncitori din Sri Lanka, având convingerea că îşi vor putea găsi câte un loc de muncă la una dintre instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Cluj", a scris Alin Tişe pe Facebook.
El a menţionat în context societăţile Tetarom, Clujana şi Agro Transilvania ca locuri de muncă pentru cei doi brutari din Sri Lanka.