Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul Skripal. Rezidenții din Salisbury au fost anunțați că încă există zone contaminate

Cazul Skripal. Rezidenții din Salisbury au fost anunțați că încă există zone contaminate

Rezidenții din Salisbury au fost avertizați că urme ale agentului neurotoxic folosit împotriva fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, ar putea fi în continuare prezente în mai multe locuri, potrivit BBC.

Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra) a spus că avertismentele sunt încă prezente, însă nu mai este nevoie de măsuri suplimentare de precauție.

Un om de știință guvernamental a spus locuitorilor, joi, că urme ale agentului toxic ar putea să mai existe în continuare. Ian Boyd s-a adresat persoanelor din Salisbury, într-o întâlnire publică în care oamenii și-au exprimat frustrarea față de faptul că încă există locuri în care nu pot merge.

Întrebat dacă substanța rămâne la același nivel „letal” ca și în ziua în care a fost pusă pe ușa lui Serghei Skripal, Ian Boyd a declarat: „Trebuie să presupunem că, în anumite circumstanțe, vor exista concentrații relativ mari, în locații foarte, foarte specifice, care ar putea atinge valori toxice pentru indivizi.”

Lucrările de decontaminare au început în nouă locații., printre care restaurantul Zizzi și cafeneaua Mill. Neurotoxina nu dispare în timp, ci este nevoie de o curățare intensă cu substanțe caustice pentru a putea fi eliminată, potrivit experților.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri