Jurnalul.ro Ştiri Educatie CCR discută sesizarea PNL și USR legată de Legea manualului școlar

CCR discută sesizarea PNL și USR legată de Legea manualului școlar

Curtea Constituţională a României discută, luni, sesizarea PNL şi USR privind Legea manualului şcolar. 

Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de internet a CCR, plenul Curţii urmează să discute obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind manualele şcolare, obiecţie formulată de un număr de 27 senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România. 

"Am depus astăzi (31 mai - n.r.) o sesizare de neconstituţionalitate pe Legea manualului, având în vedere faptul că sunt o mulţime de prevederi neconstituţionale şi noi considerăm că toată legea este neconstituţională. (...) Practic, ministrul Educaţiei Naţionale şi Guvernul, în loc să se ocupe de problemele care sunt în şcoli, de faptul că urmează evaluări, Bacalaureat, înscrieri, de faptul că probabil sau aproape sigur elevii nu vor avea manuale şcolare la începutul anului şcolar, să se ocupe de infrastructură şi de alte probleme ale educaţiei din România, ei se ocupă de instituţionalizarea unui monopol şi, practic, vor să ţină tot învăţământul, toată producţia de carte şcolară în mâna lor", a declarat deputatul PNL Florica Cherecheş, la Palatul Parlamentului. 

Aceasta a susţinut că PNL critică instituirea unui monopol pe piaţă, critică faptul că legea nu are rigoare normativă, că instituie un paralelism legislativ între Legea manualului unic şi Legea educaţiei naţionale. 

"Sunt o mulţime de prevederi contradictorii şi asta va stârni foarte multă confuzie şi interpretări diferite şi eronate ale textului de lege. Pe de altă parte, în Legea manualului sunt definite câteva categorii de manuale - manual de bază, manual şcolar, manual opţional şi nu se ştie exact pe care dintre acestea le va finanţa Ministerul Educaţiei pentru că în lege ni se spune că ministerul asigură finanţarea pentru manualele şcolare. Acum, cu aceste categorii, nu se ştie exact cine şi ce va finanţa, ceea ce înseamnă că probabil tot părinţii vor fi cei care vor scoate bani din buzunar pentru a asigura manuale pentru copiii lor, dacă vor să facă ceva la şcoală", spunea Cherecheş. AGERPRES

Subiecte în articol: legea manualului scolar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri