Jurnalul.ro Ştiri Politică CCR: Guvernul să-şi asume Fondul Suveran

CCR: Guvernul să-şi asume Fondul Suveran

Curtea Constituţională a României a admis, ieri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi USR şi de către PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Atât preşedintele, cât şi partidele din opoziţie consideră că înfiinţarea Fondului stă sub incidenţa atribuţiilor autorităţilor publice centrale, nu ale Parlamentului, aşa că prin această lege s-ar încălca separaţia puterilor în stat. Pe 6 iunie, Parlamentul a adoptat legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii şi Dezvoltare, care urma să fie compus din 33 de companii de stat şi cu un aport în numerar de 9 miliarde lei. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a susţinut făţis proiectul privind înfiinţarea Fondului, afirmând că acest Fond va ajuta economia României şi va participa la dezvoltarea infrastructurii mari din ţară, ajutând la crearea de noi locuri de muncă şi la creşterea nivelului PIB-ului. Totuşi, Victor Ponta îl acuză pe liderul PSD de o conspiraţie vicleană. „CCR a oprit (pentru moment cel puţin) cel mai mare jaf din avuţia României de după 1989 - această uriaşă hoţie a fost promisă de Liviu Dragnea

 

Subiecte în articol: ccr Fondul Suveran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri