Purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, ne-a anunțat că a fost constituită o comisie care va elabora un nou Proiect de țară. Document despre care ni s-a precizat că va reprezenta ,,o viziune despre cum trebuie să arate România pe termen mediu și lung în raport cu statutul de membru al Uniunii Europene , dar și luând în calcul relațiile de bază - Parteneriatul cu SUA’’. De asemenea, am fost informați despre componența membrilor comisiei, ca și despre faptul că documentul ar trebui să fie dat publicității până la jumătatea anului viitor.
De principiu, nu văd ce obiecții am putea formula referitor la o asemenea inițiativă, cu atât mai mult cu cât ,mai cu seamă după alegerile prezidențiale din 2004, România a fost guvernată după principiul ,,zidului părăsit și neisprăvit’’. Împrejurare care readuce în actualitate amarele considerații pe care le făcea, cu mai bine de un veac în urmă, D. Drăghicescu în cartea sa de căpătâi ,,Din psihologia poporului român’’ referitor la ,,reformele instituțiilor românești și urmările lor psihologice’’. Iată:,,Întreg secolul al 19-lea ni se înfățișează ca o atmosferă socială zguduită de curente puternice , de schimbări și reforme , în care instituțiile se improvizează într-o clipă și sunt dărâmate în clipa următoare.’’ Și, mai departe:,,În această atmosferă totul este provizoriu și efemer. Forme și reforme se schimbă și dispar în toată clipa.’’ Pentru a conchide:,,Totul în viața publică și privată, este o babilonie și într-o anarhie fără capăt.’’
Schimbând ceea ce este de schimbat în cele scrise de către D. Drăghicescu la începutul veacului trecut, reținem ideea de fond potrivit căreia România are,acum, neîntârziat, nevoie de reforme înțelept gândite, aplicate cu seriozitate și adaptate specificului și posibilităților societății românești. Ceea ce, însă, lipsește din anunțul purtătorului de cuvânt al instituției prezidențiale, este referirea la o evaluare riguroasă și la un diagnostic precis al situației în care ne aflăm la această oră, demers fără de care orice proiect de viitor, fie că este unul pentru termen scurt, mediul sau lung, este sortit să fie compromis din start.
Și cum termenul anunțat pentru definitivarea Programului de țară - la jumătatea anului viitor – este la jumătatea mandatului prezidențial al domnului Klaus Iohannis, profit de această coincidență spre a sugera un posibil model pentru o asemenea diagnoză. Este vorba despre o carte cu titlul ,,Ce au făcut cu speranțele noastre?’’, carte având subtitlul:,,Fapte,& gesturi ale președinției Hollande’’, apărută în Franța la începutul acestui an. Cartea face un bilanț al primelor 30 de luni de mandat ale actualului președinte francez, realizat de către o echipă de jurnaliști, coordonată de Sophie Dufau, din cadrul redacției MEDIAPART. MEDIAPART fiind un site independent de informare și de opinie, lansat în anul 2008, a cărui redacție numără în jur de 35 de gazetari și care se bucură o certă audiență în mediul public.
Cartea despre care vorbim acum s-a dorit și aș spune că a reușit să fie ,,un decriptaj al politicilor angajate: susținut de o cronologie completă a principalelor evenimente petrecute după mai 2012.’’ Adică, în intervalul de timp care începe duminică, 6 mai 2012, când Francois Hollande era ales președinte al Republicii Franceze ,cu 51,64% din voturile exprimate și până foarte aproape de zilele noastre.
Precizând, din capul locului, că, la alegerile de acum 4 ani, MEDIAPART ,,nu a susținut niciodată un candidat sau altul și, cu atât mai puțin, pe Francois Hollande’’, acest demers și-a propus, în primul rând, SĂ ÎNȚELEAGĂ. Mai precis:,,să înțeleagă de ce, la jumătatea mandatului această putere s-a prăbușit într-o impopularitate inegalabilă și s-a rupt de baza sa politică , de acel electorat pluralist care a susținut întoarcerea paginii Sarkozy, în 2012 și care a readus stânga la putere, pentru a treia oară după 1958.’’
În acest scop, pe parcursul a peste 700 de pagini, este realizată o retrospectivă a fiecăruia dintre anii mandatului prezidențial al lui Francois Hollande, în textele incluse în volum fiind puse față în fața angajamentele sale electorale, respectiv așteptările electoratului francez, cu deciziile președintelui și, mai ales, cu dureroasele lor consecințe și cu uriașa dezamăgire reflectată în scăderea drastică a cotelor sale de popularitate. Concluzia este categorică:,,Odată ales președinte,Francois Hollande l-a uitat numaidecât pe candidat.’’Pe candidatul Francois Hollande, firește!
Desigur, această analiză retrospectivă este motivată, punctual, în Franța, atât prin prisma uriașei dezamăgiri pe care Francois Hollande a provocat-o prin politicile pe care le-a promovat, cât, în mod cu totul deosebit, de perspectiva,sumbră, ca, la alegerile prezidențiale care vor avea loc în anul viitor, lidera extremei drepte, Marine Le Pen să obțină victoria. ,,Nu este vorba despre un pronostic, nici de o previziune- notează Francois Bonnet și Sophie Dufau în textul care deschide cartea și care poartă acest titlu foarte sugestiv:,,O răsturnare istorică’’- și, cu atât mai puțin, de un pariu. Pur și simplu este vorba despre o analiză la rece despre amploarea fără precedent a crizei reprezentării politice, despre devitalizarea democrației noastre, despre epuizarea proiectelor atât în sânul dreptei republicane, cât și în mediul stângii guvernamentale sau radicale’’. După care urmează acest avertisment sever:,,Da, aceste dereglementări politice majore pot face posibil accidentul electoral.’’
Revin și întăresc, nu putem pune semnul egalității între situația din Franța și cea din România. Ceea ce, însă, nu însemnă că, dată fiind eșecului lamentabil ale guvernării pseudo-tehnocrate- ,,guvernul meu’’ apud Klaus Iohannis- , ideea unui asemenea demers merită să fie ignorată.
Nu știu dacă , în marja discuțiilor pe care le-au avut recent la București președintele Francos Hollande i-a povestit omologului său român, Klaus Iohannis, despre această carte. Motiv pentru care îmi permit să i-o recomand spre lectură. Domniei sale și, dacă nu e cu bănat, tuturor celor interesați să realizeze un bilanț- fie el și de etapă- al președintelui Klaus Iohannis. În plus, consider că lectura cărții ar putea fi deosebit de instructivă nu numai în perspectiva finalizării, la jumătatea anului viitor, a Proiectului de țară pentru România, cât, mai cu seamă, din cea a alegerilor parlamentare. Îmi permit chiar să sugerez un titlu:,,Ce ați făcut cu speranțele noastre, domnule președinte al tuturor românilor?’’