Multă lume se întreabă, cu teamă în suflet și cu prea puțină vlagă în glas, ce urmează pentru firme, ce se va întâmpla bun (dacă va fi cumva ceva bun) anul ăsta pentru companiile private, pentru antreprenori, pentru principalii plătitori de taxe și impozite și, de ce nu? - pentru angajații acestora Dacă privim în jurul nostru și mai ales peste graniță la ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în lume și în Uniunea Europeană, observăm că guvernele au oferit întreprinderilor niveluri de sprijin fără precedent. Fără acest sprijin, multe companii sunt neviabile și neproductive. Dar multe dintre aceste companii acuză tocmai guvernele de aruncarea lor într-o prăpastie a neperformanței economice, prin deciziile luate în 2020 și care au dus la închiderea multor sectoare economice, la suspendarea pe termen mult prea lung a unor servicii și a unor fluxuri comerciale, și totul sub pretextul combaterii pandemiei COVID-19. Multe dintre guverne se regăsesc astfel sub o presiune de natură socio-politică, pentru că neacordarea acestor sprijine financiare sau retragerea mecanismelor de finanțare a firmelor ar genera o problemă de natură politică, electorală chiar.
La București, încercările mai degrabă firave de a finanța salvarea de la faliment a multor IMM-uri se soldează mai curând cu un răsunător eșec bun de trecut pe sub preș, decât cu un spectaculos succes demn de a fi desfășurat la televiziuni la ore de mare audiență. Într-un recent raport, experții EIU arătau că frica de pierderea capitalului politic face ca majoritatea guvernelor să prefere un scenariu de creștere scăzută a productivității, cu o depășire mare a datoriilor și o subinvestire evidentă. Dar guvernul român nu pare să aibă această temere.
Mai mult, ne amintim că începusem 2020 cu o piață a muncii extrem de tensionată: în România, piața muncii a sfârșitului lui 2019 și începutului lui 2020 era o piață a angajaților, firmele plângând după muncitori calificați, iar economia fiind afectată de un acut deficit al forței de muncă. Dar pandemia a lovit și, odată cu ea, a venit și o criză economică de o nouă factură. Spectrul amenințător al șomajului a pus stăpânire pe economia privată. Riscul ca o mare parte a populației să fie supusă șomajului prelungit va determina guvernele de pretutindeni să reformeze piețele muncii. Experții străini consideră că guvernele vor promova probabil măsuri pentru îmbunătățirea bunăstării sociale și a securității locurilor de muncă pentru angajații permanenți și lucrătorii contractuali temporari. În Uniunea Europeană - relata DW - foarte mulți absolvenți universitari luptă să obțină unul dintre puținele locuri de muncă vacante, tinerii caută job-uri pe o piață a muncii peste măsură de aglomerată. Iar așa cum arăta o analiză EulerHermes, cu cât noua populație inactivă rămâne în afara forței de muncă mai mult timp, cu atât este mai puternică lovitura „ascunsă” pentru sectoarele de consum care sunt deosebit de sensibile la recesiunea determinată de COVID-19.
Preocuparea cu privire la revitalizarea forței de muncă autohtone pare mai curând absentă, iar soarta tinerilor români în căutare de job-uri pare să nu prea intereseze administrația, altfel decât la modul declarativ. Cum tot la modul declarativ vedem sprijinul - altfel cvasiabsent - oferit antreprenorilor. Ce facem cum șomajul, iată că încă nu știm!