Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce planuri are Ministerul Justiției în privința Codului penal și Codului de procedură penală

Ce planuri are Ministerul Justiției în privința Codului penal și Codului de procedură penală

Informația zilei este legată de planurile și ordonanțele care s-ar pregăti la Ministerul Justiției. 

E vorba despre o ordonanță la Ministerul Justiției, despre care se spune că ar deja trimisă la CSM, ordonanța legată de Codul penal și Codul de procedură penală, iar cealaltă ordonanță, care ar fi în lucru în acest moment, care să introducă dreptul de a face contestație în anulare pentru toți cei care din 2014 și până în 2018 au fost judecați de completul de cinci ilegal, potrivit Curții Constituționale. 

Alessandra Stoicescu a prezentat la Antena 3 răspunsul pe care l-a trimis Ministerul Justiției către Curtea de Apel. În document se solicita Ministerului Justiției de la Curtea de Apel să comunice dacă sunt acte prealabile care vizează adoptarea unor ordonanțe de urgență privind Codul penal și Codul de procedură penală. Antena3

Subiecte în articol: ministerul justitiei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri