Prin măsurile propuse în acest document se urmărește, pe de o parte, creșterea numărului de seniori „care reușesc să trăiască o viață independentă cât mai mult timp posibil” pe măsură ce îmbătrânesc, iar pe de altă parte, îmbunătățirea accesului la servicii de îngrijire de lungă durată pentru bătrânii dependenți de alte persoane. Practic, guvernanții vor să scadă cât de mult posibil internările bătrânilor în cămine, crescând, în același timp, posibilitatea ca aceștia să fie îngrijiți la ei acasă sau în centrele de zi.
România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populației, având în prezent aproximativ 3,7 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult, ceea ce reprezintă aproximativ doi din zece locuitori (19,2% din populație). Se preconizează că ponderea populației adulte vârstnice din România cu vârsta de 65 de ani sau mai mult va crește și mai mult, ajungând la 27,7%, până în anul 2050. În aceeași perioadă, se preconizează că ponderea persoanelor în vârstă de peste 80 de ani va crește de la nivelul actual de 4,8% la 8,5%. Pe baza proiecțiilor ONU, se preconizează că populația vârstnică va ajunge la aproape 50% din populația activă până în 2050.
Acest lucru se întâmplă în contextul migrației externe a tinerilor, al ratelor scăzute de natalitate și al creșterii speranței de viață. „Îmbătrânirea și creșterea speranței de viață sunt, în general, însoțite de perioade prelungite de fragilitate și de dependență. În România, există o proporție semnificativă de persoane în vârstă, în special de peste 80 de ani, care necesită servicii de îngrijire pe termen lung”, se arată în document.
Rata de dependență a seniorilor s-a accelerat în ultimele 2 decenii
În ceea ce privește rata de dependență a bătrânilor (raportul dintre populația în vârstă de peste 65 de ani împărțită la populația în vârstă de muncă), aceasta a crescut, de asemenea, începând cu anii 1950 și s-a accelerat, în special, în ultimii 20 de ani.
Documentul menționează că această dependență de ceilalți este mai mare în zonele rurale, însă, după cum reiese din datele INS, decalajul dintre zonele rurale și cele urbane a scăzut de-a lungul timpului (vezi grafic). În timp ce, în 2003, populația vârstnică din zonele rurale reprezenta 29% din populația în vârstă de muncă, aceeași cifră se ridica la 14% în zonele urbane. În 2021, rata de dependență a bătrânilor a ajuns la 33% în rural și la 27% în mediul urban.
Unul din trei bătrâni are nevoie de îngrijire
Rezultatele unui sondaj (Survey of Health, Ageing and Retirement in Europe - SHARE), desfășurat în România în 2017 și 2019 arată care este procentajul populației de peste 65 de ani care are nevoie de îngrijire, potrivit autoevaluării respondenților. În total, o treime (32,9 %) dintre românii cu vârsta de peste 65 de ani au raportat că au avut cel puțin o nevoie de îngrijire minoră în 2019: „5% au avut o nevoie minoră de îngrijire, 16,7% au avut o nevoie majoră de îngrijire și 11,2% au avut o nevoie severă de îngrijire, iar restul de 67,1% dintre persoanele vârstnice din România nu aveau nicio nevoie de îngrijire”. La grupa de vârstă 80+, doi din trei (circa 65%) au raportat nevoi de îngrijire.
În ceea ce privește ponderea bătrânilor care au nevoie de îngrijire este mai mare în zonele rurale decât în cele urbane, adică acolo unde accesul la servicii de sănătate preventivă este foarte redus.
Incapacitatea de a face cumpărături, de a ieși din casă în mod independent pentru a accesa servicii de transport și de a folosi o hartă pentru a se deplasa într-un loc necunoscut sunt cele mai frecvente limitări din categoria celor „minore”. Aproximativ unul din șase vârstnici raportează o nevoie majoră de îngrijire, potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii.
În cazul bătrânilor cu nevoi severe de îngrijire, mai mult de patru din cinci sunt, practic, incapabili să efectueze activități precum: lucrul în casă sau în grădină (89,1 %), să cumpere alimente (87,2 %), să se ridice/coboare din pat (84 %), și să se îmbrace singuri (83,6 %). Alte limitări includ: spălatul rufelor, gătitul meselor, îmbăiatul, folosirea toaletei și capacitatea de a mânca independent.
Indemnizație pentru rude
Sondajul SHARE a stat, de altfel, la baza elaborării strategiei și planului de acțiuni propuse de Ministerul Muncii pentru următorii opt ani.
În reforma îngrijirii de lungă durată din România, se are în vedere „acordarea cu prioritate a îngrijirii în comunitate (la domiciliu și în centrele de zi), pentru prevenirea agravării situației de dependență și, implicit, prevenirea instituționalizării, internarea în cămin reprezentând numai o măsură cu titlu de excepție, fiind aplicabile criterii clare de prioritate. Din aceste considerente, propunerea de investiții are în vedere înființarea de centre de zi și unități de îngrijire la domiciliu”.
Astfel că, printre măsurile prevăzute în strategie se regăsesc câteva care să sprijine îngrijitorii informali (membru al familiei, rudă sau orice altă persoană necalificată, care asigură îngrijirea personală – n.r.) să aibă grijă de vârstnicii dependenți din familie, fără a mai fi nevoie de plasarea acestora în cămine.
Printre acțiunile propuse pentru stimularea îngrijitorilor informali, se numără:
- stabilirea unui cuantum suficient pentru indemnizația de îngrijire;
- dezvoltarea serviciilor de consiliere, coordonare/supervizare a îngrijitorilor, servicii de tip respiro;
- programe de instruire adaptate;
- instruirea personalului SPAS pentru dezvoltarea rețelei comunitare de îngrijitori informali și aplicarea de măsuri practice de ajutor psihologic și de prevenire a burnout-ului pentru îngrijitorii informali din România.
De asemenea, beneficiile și indemnizațiile pentru membrii familiei și rudele care lucrează ca îngrijitori informali ai vârstnicilor să fie adecvate. În document mai este prevăzută și posibilitatea ca cei care au grijă de rudele vârstnice dependente să poată fi recunoscuți ca asistenți personali pentru persoana respectivă.
Implicarea bunicilor în activitățile locale
Printre acțiunile menționate în Strategie se regăsesc și:
- Programe de finanțare a unor măsuri de reabilitare și adaptare a ambientului în locuințele personale/individuale ale bătrânilor vulnerabili sau în care aceștia trăiesc;
- Programe de finanțare a unor măsuri de furnizare de echipamente asistive în scopul prevenirii instituționalizării;
- Dezvoltarea unor pachete atractive pentru lucrătorii din domeniul îngrijirilor de lungă durată, inclusiv rambursarea salariilor, a transportului și a altor cheltuieli cum ar fi: mijloc de transport individual – automobil, scuter, transport public etc;
- Programe inițiate la nivel local pentru sprijinirea participării sociale active a vârstnicilor și includerea acestora în activități de petrecere a timpului liber, informare, consiliere, organizare activități de voluntariat, organizarea de rețele de sprijin reciproc pentru a depăși probleme de viață etc.
- Promovarea unei imagini pozitive a persoanelor în vârstă și campanii de informare/consiliere a populației cu privire la riscurile sociale ale acestora;
- Dezvoltarea unei rețele de centre comunitare de servicii sociale în baza nevoilor identificate la nivel local (centre de zi, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii de asistență comunitară, locuințe sociale protejate).
Obiectivul strategiei urmărește, potrivit inițiatorilor, creșterea numărului persoanelor vârstnice care reușesc să trăiască o viață independentă cât mai mult timp posibil pe măsură ce îmbătrânesc și îmbunătățirea accesului la servicii adecvate de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice dependente.
71 de centre de zi de asistență și îngrijire pentru persoanele vârstnice dependente, cu echipe mobile de îngrijire la domiciliu, vor fi înființate cu bani din PNRR.
Inițiatorii proiectului spun că, pe termen lung, prin faptul că se pune accent pe implementarea măsurilor de prevenție, această strategie va conduce la eficientizarea cheltuielilor pentru măsurile de asistență socială.
Centre de zi și echipe mobile
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul V Sănătate, Reziliență economică, socială și instituțională, sunt prevăzute investiții pentru înființarea a 71 de centre de zi de asistență și îngrijire pentru persoanele vârstnice dependente, cu echipe mobile de îngrijire la domiciliu, conform documentului inițiat de Ministerul Muncii. Centrele de zi vor fi dotate cu aparatura medicală și de recuperare, echipament și materiale pentru relaxare și pentru activități terapeutice și ocupaționale și „vor asigura servicii de îngrijire personală, integrat cu serviciile complementare de recuperare și reabilitare funcțională (terapii de recuperare/reabilitare funcțională cum ar fi: ședințe de psihoterapie, kinetoterapie, terapie prin masaj, hidroterapie, termoterapie, balneoterapie, fizioterapie, terapii de relaxare, gimnastică medicală, podologie ș.a.;), activități terapeutice și ocupaționale, precum și consiliere psihologică, linie telefonică de urgență, asistență și suport pentru familia persoanei vârstnice, suport pentru realizarea activităților administrative și gestiunea bunurilor, acordare de alimente și ajutoare materiale etc”.
Unitățile de îngrijire la domiciliu (UID) vor fi complementare centrelor de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice și vor asigura servicii de îngrijiri la domiciliu pentru bătrâni.
Corectarea inechităților din legislație
Deși există o lege unică pentru serviciile sociale (OG 68/2003), legile speciale adresate persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, copiilor, victimelor violenței domestice, au capitole speciale pentru serviciile sociale acordate și fiecare act normativ are propriile definiții și terminologie utilizate pentru serviciile sociale ceea ce a condus la inechități. „Spre exemplu, nevoile de îngrijire personală sunt similare pentru o persoană cu dizabilități și pentru o persoană în vârstă care se află într-un grad similar de dependență. (...) Cu toate acestea, finanțarea acestor servicii de la bugetul de stat este diferită. Dacă pentru serviciile rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități finanțarea este susținută până la 90% din bugetul de stat, pentru centrele rezidențiale pentru vârstnici reperul de stabilire a sumelor alocate din bugetul de stat este minim 10% din standardul de cost”, precizează inițiatorii, adăugând că aceste inechități trebuie corectate.