Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Ce rişti dacă îţi ţii respiraţia în timpul efortului fizic

Ce rişti dacă îţi ţii respiraţia în timpul efortului fizic

de Florin Condurateanu    |   

Inspiraţi, ca în orice proverb, românii au şi o zicere adevărată cu privire la momentul ridicării la cer a unui om: “şi-a dat ultima suflare”. Respiraţia este o condiţie a vieţii. Tocmai de aceea, în încercarea de resuscitare a unui om, se execută cu grăbire respiraţia gură la gură, asociată cu masajul cardiac.

 

Respiraţia asigură aducerea aerului proaspăt în plămâni, unde se face schimbul între sângele care cedase organismului oxigen şi nutrienţi şi aerul inspirat. Alveolele pulmonare, un fel de săculeţi numeroşi, în stare a asigura o suprafaţă mare de schimb între sânge şi aerul bogat în oxigen, trebuie să nu se spargă, ca în cazul periculoasei boli BPOC, bronşită cronică obstructivă cu enfizem pulmonar. Doctorul Irina Strâmbu, medic primar pneumolog, îl lăuda pe un bolnav de BPOC că vine pe bicicletă. Efortul de a pedala mobilizează şi muşchii toracelui în timpul gâfâitului, iar această musculatură apasă pe plămâni, înlesnind o respiraţie bună. Unii specialişti susţin că printr-un proces de respiraţie insuficient, printr-o respiraţie scurtă, nu este folosită toată capacitatea plămânilor. De aceea medicii recomandă “respiră adânc!”. La munte, într-o poiană îmbrăţişată de brazi, oamenii spun: “ce aer curat!”. Respiră mai amplu, umplând mai mult plămânii cu aer nepoluat, mai bogat în ozon. Şi din punct de vedere al oxigenării organismului, medicii îi sfătuiesc pe oameni să facă mai multă mişcare, să facă sport, să alerge, să meargă pe jos. Iar mersul acesta, de minimum o jumătate de oră zilnic, trebuie să fie în ritm de grabă, astfel că respiraţia se îndreaptă spre gâfâit şi este mai profundă. Când unii oameni se vaită de insomnii, de somn agitat, este binevenită povaţa de a aerisi dormitorul înainte de culcare, de a face o plimbare în aer proaspăt. Respiraţia e musai să fie adaptată regimului de efort. Tocmai de aceea trebuie semnalată capcana celor care fac sport, programe la sală de forţă şi nu li se coordonează activitatea de un medic. Ridicarea de gantere, de greutăţi, alergarea pe banda rulantă, pedalatul pe bicicleta medicinală, întinderea arcurilor din aparate trebuie să fie asociate cu o respiraţie corespunzătoare. Mulţi fac greşeala de a face efort, de a ridica greutăţi ţinându-şi respiraţia, deoarece apare riscul unui stop cardiac.

 

Există o legătură indispensabilă între activitatea inimii şi respiraţie. De aceea unul dintre semnele îngrijorătoare privind agravarea bolii cardiace este respiraţia îngreunată: la eforturi din ce în ce mai mici, suferinzii de inimă se opresc din pricina respiraţiei întretăiate şi a durerilor în muşchii picioarelor.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri